Lucrarea și intrarea (2)
Lucrarea și intrarea voastră sunt destul de sărace; omul nu acordă importanță lucrării și este chiar mai neatent cu intrarea. Omul nu le consideră pe acestea drept lecții în care el ar trebui să intre; prin urmare, în experiența lui spirituală, aproape tot ceea ce vede omul înseamnă castele de nisip. Nu vi se cere prea mult din punct de vedere al experienței voastre în lucrare, dar, pentru a fi desăvârșiți de Dumnezeu, ar trebui să-ți înveți lecțiile despre lucrul pentru Dumnezeu, astfel încât să puteți fi, în curând, după inima lui Dumnezeu. De-a lungul veacurilor, cei care au lucrat, au fost numiți lucrători sau apostoli, care se referă la un număr mic de oameni folosiți de Dumnezeu. Totuși, lucrarea despre care Eu vorbesc astăzi, nu se referă doar la acei lucrători sau apostoli; ea este îndreptată către toți cei care urmează să fie desăvârșiți de Dumnezeu. Poate că există mulți care au un interes scăzut în acest sens, dar, de dragul intrării, ar fi cel mai bine să discutăm acest adevăr.
Atunci când se vorbește despre lucrare, omul crede că lucrarea este de a alerga încoace și încolo pentru Dumnezeu, de a predica peste tot și de a se sacrifica pentru Dumnezeu. Deși această credință este corectă, ea este prea unliaterală; ceea ce Dumnezeu cere de la om nu este doar a călători încoace și încolo pentru Dumnezeu; ci mai degrabă slujirea și alimentarea în interiorul spiritului. Mulți frați și multe surori nu s-au gândit niciodată să lucreze pentru Dumnezeu, chiar după atâția ani de experiență, deoarece, lucrarea concepută de către om, este incompatibilă cu aceea care este cerută de Dumnezeu. De aceea, omul nu are absolut niciun interes în problema lucrării, iar acesta este exact motivul pentru care intrarea omului este, de asemenea, destul de unilaterală. Voi toți ar trebui să începeți a intra, lucrând pentru Dumnezeu, astfel încât să puteți experimenta mai bine toate aspectele sale Aceasta este în ceea ce ar trebui voi să intrați. Lucrarea nu se referă la alergarea încoace și încolo pentru Dumnezeu; ci ridică problema dacă viața omului și ceea ce trăiește omul sunt pe placul lui Dumnezeu. Lucrarea se referă la utilizarea credinței pe care o au oamenii în Dumnezeu și a cunoștințelor pe care le au despre El, pentru a-I fi mărturie lui Dumnezeu și pentru a-i sluji omului. Aceasta este responsabilitatea omului și ceea ce ar trebui să înțeleagă toți oamenii. Cu alte cuvinte, intrarea voastră este lucrarea voastră; căutați să intrați pe parcursul lucrării voastre pentru Dumnezeu. A-L experimenta pe Dumnezeu nu înseamnă doar capacitatea de a mânca și de a bea cuvântul Lui; mai important, trebuie să puteți să fiți martori pentru Dumnezeu, să-L slujiți, să vă îngrijiți de oameni și să le asigurați nevoile. Aceasta este lucrarea, dar și intrarea voastră; acesta este lucrul pe care fiecare om ar trebui să-l înfăptuiască. Există mulți oameni care se concentrează doar asupra călătoriei încoace și încolo pentru Dumnezeu și asupra predicării peste tot, cu toate acestea, ei își neglijează experiența personală și intrarea în viața spirituală. Acesta este motivul pentru care cei care Îl slujesc pe Dumnezeu devin cei care I se opun. Timp de atât de mulți ani, cei care-L slujesc pe Dumnezeu și se îngrijesc de om, au privit, pur și simplu, lucrarea și predicarea ca intrare și niciunul nu și-a luat propria experiență spirituală ca pe o intrare importantă. Mai degrabă, ei profită de luminarea lucrării Duhului Sfânt pentru a-i învăța pe alții. Când propovăduiesc, ei sunt mult împovărați și primesc lucrarea Duhului Sfânt și, prin aceasta, eliberează glasul Acestuia. În acel moment, cei care lucrează se simt satisfăcuți și mulțumiți de sine, ca și cum lucrarea Duhului Sfânt este propria lor experiență spirituală; ei simt că toate cuvintele pe care le spun, în acea vreme, sunt propria lor ființă și, de asemenea, ca și cum propria lor experiență nu este la fel de clară precum au descris-o ei. În plus, ei nu au nicio bănuială despre ce să spună înainte de a vorbi, însă, când Duhul Sfânt lucrează în ei, aceștia au un flux neîncetat și continuu de cuvinte. După ce ai predicat o dată, în acest fel, simți că statura ta reală nu este la fel de mică pe cât ai crezut tu. După ce Duhul Sfânt lucrează în tine, de mai multe ori, în mod asemănător, atunci tu determini că ai deja statură și crezi, în mod eronat, că lucrarea Duhului Sfânt este propria ta intrare și ființă. Când ai această experiență, în mod constant, devii permisiv cu privire la propria ta intrare. Apoi, devii leneș, fără să observi și fără să acorzi nicio importanță propriei tale intrări. De aceea, când te îngrijești de alții, trebuie să distingi, în mod clar, între statura ta și lucrarea Duhului Sfânt. Acest lucru va facilita mai bine intrarea ta și va aduce mai mult folos experienței tale. Faptul că omul privește lucrarea Duhului Sfânt ca pe propria lui experiență este începutul degenerării omului. Prin urmare, indiferent de datoria pe care o îndepliniți, trebuie să considerați intrarea voastră ca o lecție cheie.
Cineva lucrează pentru a împlini voia lui Dumnezeu, pentru a-i aduce înaintea Lui pe toți cei care sunt după inima Sa, pentru a-l aduce pe om la Dumnezeu și pentru a-i prezenta omului lucrarea Duhului Sfânt și îndrumarea lui Dumnezeu, prin aceasta, desăvârșind roadele lucrării Lui. Pentru acest motiv, se impune să înțelegeți substanța lucrării. Ca cineva folosit de Dumnezeu, toți oamenii sunt vrednici de a lucra pentru Dumnezeu, adică, toți au ocazia de a fi folosiți de către Duhul Sfânt. Totuși, există un punct pe care trebuie să-l înțelegeți: când omul face lucrarea lui Dumnezeu, el are ocazia să fie folosit de Dumnezeu, dar, ceea ce este spus și cunoscut de om, nu este în întregime statura omului. Puteți doar să ajungeți a vă cunoaște mai bine lipsurile din lucrarea voastră și să primiți o mai mare luminare de la Duhului Sfânt, prin aceasta, permițându-vă să obțineți o mai bună intrare în lucrarea voastră. Dacă omul privește călăuzirea de la Dumnezeu ca pe propria intrare a omului și ca pe ceea ce este inerent în om, nu există niciun potențial pentru ca statura lui să crească. Duhul Sfânt luminează omul, atunci când acesta este într-o stare normală; în astfel de momente, omul confundă adesea luminarea pe care o primește cu propria lui statură din realitate, deoarece Duhul Sfânt luminează în cel mai normal mod: prin folosirea a ceea ce este inerent în interiorul omului. Când omul lucrează și vorbește sau în timpul rugăciunii din devoțiunile sale spirituale, un adevăr va deveni, deodată, clar pentru el. În realitate, totuși, ceea ce vede omul este doar luminarea de către Duhul Sfânt (în mod firesc, aceasta este legată de cooperarea omului) și nu statura reală a omului. După o perioadă de experiență, în care omul întâlnește numeroase greutăți reale, adevărata statură a omului este evidențiată în astfel de circumstanțe. Doar în acel moment, omul descoperă că statura lui nu este atât de mare, iar egoismul, considerațiile personale și lăcomia omului, ies toate la iveală. Numai după câteva cicluri de experiență asemănătoare, mulți dintre cei care sunt treziți în duhurile lor, își dau seama că nu a fost propria lor realitate în trecut, ci o iluminare momentană de la Duhul Sfânt și omul doar primise lumina. Când Duhul Sfânt îl luminează pe om pentru a înțelege adevărul, este, adesea, într-o manieră clară și distinctă, fără să explice cum s-au întâmplat lucrurile or încotro se îndreaptă. Adică, El nu încorporează greutățile omului în această revelație și, mai degrabă, dezvăluie în mod direct adevărul. Când omul întâmpină greutăți în intrare, atunci el încorporează luminarea Duhului Sfânt și aceasta devine experiența reală a omului. De exemplu, o soră necăsătorită vorbește astfel în timpul părtășiei: "Noi nu căutăm slavă și bogăție sau râvnim la fericirea unei iubiri între soț și soție; noi căutăm doar să dedicăm o inimă de puritate și loialitate lui Dumnezeu". Ea continuă și spune: "Odată ce oamenii se căsătoresc, multe lucruri îi asaltează, iar inima lor de dragoste pentru Dumnezeu nu mai este autentică. Inimile lor sunt mereu preocupate de familia lor și de partenerul lor și, astfel, inimile lor devin mult mai complicate....". În timp ce ea vorbește, este ca și cum cuvintele pe care le spune sunt ceea ce gândește în inima ei; cuvintele ei sunt răsunătoare și puternice, ca și cum tot ce spune vine din adâncul inimii ei. Ea dorește să se poată dedica pe ea însăși, în întregime, lui Dumnezeu și speră că, frații și surorile asemeni ei, împărtășesc aceeași hotărâre. Se poate spune că hotărârea ta și sentimentul tău de a fi mișcată, în acest moment, vin în întregime din lucrarea Duhului Sfânt. Când se schimbă metoda lucrării lui Dumnezeu, tu ai crescut cu câțiva ani în vârstă; vezi că toate colegele tale de clasă și prietenele de vârsta ta, au soți sau auzi că după ce cutare s-a căsătorit, soțul ei a dus-o să locuiască în oraș, iar ea a obținut un loc de muncă acolo. Când o vezi, inima începe să simtă invidie. Vezi că ea este plină de farmec și elegantă din cap până în picioare; când vorbește, ea are un fler cosmopolit, fără să mai afișeze vreo urmă de bădărană de la țară. Văzând acest lucru, sentimentele se stârnesc în tine. Tu, după ce te-ai sacrificat pentru Dumnezeu în tot acest timp, nu ai o familie sau o carieră și ai făcut față la multă tratare; cu mult timp în urmă, ai intrat în vârsta mijlocie și tinerețea ta s-a scurs în tăcere, ca și cum ai fi fost într-un vis. Ai venit până astăzi, pe toată această cale, însă nu știi unde să te stabilești. În acel moment, te afli într-un vârtej de gânduri, ca și cum ai fi scoasă din minți. Complet singură și incapabilă de a dormi profund, fiindu-ți greu să adormi de-a lungul întregii nopți, tu, înainte să îți dai seama, începi să te gândești la hotărârea ta și la jurămintele tale solemne față de Dumnezeu și la motivul pentru care, chiar și acum, ai decăzut într-o stare atât de jalnică? Fără să îți dai seama, verși lacrimi în tăcere și simți o durere sfâșietoare. Vii înaintea lui Dumnezeu pentru a te ruga și începi să te gândești la intimitatea și apropierea inseparabilă din timpul zilelor tale fericite cu Dumnezeu. Înaintea ochilor tăi se arată scenă după scenă, iar legământul pe care l-ai făcut, în acea zi, îți sună, din nou, în urechi: "Nu este Dumnezeu singurul meu apropiat?". În acel moment, tu plângi în hohote: "Doamne! Dumnezeu preaiubit! Mi-am dat deja inima, în totalitate, Ție. Doresc să îți fiu făgăduită, pentru totdeauna, Ție și Te voi iubi, nestrămutat, întreaga mea viață..." Doar când te lupți în acea suferință extremă, simți cu adevărat cât de minunat este Dumnezeu și, doar atunci, înțelegi clar: mi-am dat totul lui Dumnezeu cu mult timp în urmă. După o astfel de lovitură, devii mult mai experimentată în această chestiune și vezi că lucrarea Duhului Sfânt, la acel moment, nu este posesiunea omului. În experiențele tale de după aceea, nu mai ești constrânsă în această intrare; este ca și cum cicatricile tale ar fi folosit foarte mult intrării tale. Ori de câte ori întâlnești astfel de împrejurări, îți vei aminti imediat de lacrimile tale din acea zi, ca și cum te-ai fi reunit cu Dumnezeu. Îți este permanent teamă de a nu-ți periclita, din nou, relația cu Dumnezeu și de a nu deteriora atașamentul emoțional (relația normală) dintre tine și Dumnezeu. Aceasta este lucrarea și intrarea ta. Prin urmare, când primiți lucrarea Duhului Sfânt, ar trebui să vă concentrați, în același timp, mai mult pe intrarea voastră, văzând exact care este lucrarea Duhului Sfânt și care este intrarea voastră, precum și să încorporați lucrarea Duhului Sfânt în intrarea voastră, astfel încât, să puteți fi mai bine desăvârșiți de El și să permiteți ca substanța lucrării Duhului Sfânt să fie modelată în voi. În timpul experienței voastre legate de lucrarea Duhului Sfânt, ajungeți să cunoașteți atât pe Duhul Sfânt, cât și pe voi înșivă și, în mijlocul numeroaselor cazuri de suferință extremă, dezvoltați o relație normală cu Dumnezeu, iar relația dintre voi și Dumnezeu devine tot mai apropiată, zi după zi. După nenumărate exemple de emondare și rafinare, voi dezvoltați o adevărată dragoste pentru Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care trebuie să realizați că suferința, lovirea și necazurile nu sunt descurajante; ceea ce este înfricoșător, este a avea doar lucrarea Duhului Sfânt, dar nu și intrarea voastră. Când vine ziua în care lucrarea lui Dumnezeu este terminată, voi veți fi lucrat pentru nimic; deși ați experimentat lucrarea lui Dumnezeu, nu veți fi ajuns să cunoașteți Duhul Sfânt sau să fi avut propria voastră intrare. Luminarea omului de către Duhul Sfânt nu este pentru a susține pasiunea omului; este pentru a deschide o cale de ieșire pentru intrarea omului, precum și de a-i permite omului să ajungă a cunoaște Duhul Sfânt și, de la acesta, să dezvolte o inimă de venerație și adorație pentru Dumnezeu.