Semnificația lucrării de judecată a lui Dumnezeu în zilele de pe urmă poate fi văzută în rezultatele obținute de lucrarea de judecată a lui Dumnezeu în zilele de pe urmă

18.04.2019

(1) Lucrarea de judecată a lui Dumnezeu în zilele de pe urmă e săvârșită pentru a purifica, mântui și desăvârși omul și pentru a face un grup de biruitori

Versete din Biblie pentru referințe:

"Pentru că mi-ai ascultat chemarea la răbdare, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării care urmează să vină peste toată omenirea, pentru a-i pune la încercare pe locuitorii pământului. Eu vin curând; ţine ceea ce ai, pentru ca nimeni să nu-ţi ia cununa! Pe cel ce învinge îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu şi nu va mai pleca din el; şi voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu, numele cetăţii Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim, care coboară din cer de la Dumnezeul Meu, şi noul Meu Nume" (Apocalipsa 3:10-12). (NTLR®)

"Aceştia sunt cei care nu s-au întinat cu femei, căci sunt virgini. Ei Îl urmează pe Miel oriunde merge. Ei au fost răscumpăraţi dintre oameni ca prime roade pentru Dumnezeu şi pentru Miel. Şi în gura lor nu s-a găsit minciună; ei sunt fără vină" (Apocalipsa 14:4-5). (NTLR®)

Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

Lucrarea ultimelor zile constă în împărțirea tuturor după felul lor, în încheierea planului lui Dumnezeu de gestionare (planul mântuirii), deoarece clipa se apropie și ziua lui Dumnezeu a sosit. Dumnezeu îi aduce pe toți cei care au intrat în împărăția Sa, adică pe toți cei care I-au fost credincioși până la sfârșit, în epoca lui Dumnezeu Însuși. Cu toate acestea, până la venirea epocii lui Dumnezeu Însuși, lucrarea lui Dumnezeu nu va fi de a observa faptele oamenilor sau de a cerceta viețile lor, ci de a le judeca răzvrătirea, deoarece Dumnezeu îi va purifica pe toți cei care vor veni în fața tronului Său. Toți cei care au călcat pe urmele lui Dumnezeu până în ziua de azi sunt aceia care au venit în fața tronului lui Dumnezeu, și așa stând lucrurile, fiecare persoană care acceptă lucrarea lui Dumnezeu în faza finală este obiect al purificării lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, toți cei care acceptă lucrarea lui Dumnezeu în faza finală fac obiectul judecății lui Dumnezeu.

din "Hristos înfăptuiește lucrarea judecății prin adevăr" aflată în Cuvântul Se arată în trup

Astăzi Dumnezeu vă judecă și vă mustră și vă condamnă, dar să știi că această condamnare a ta este pentru ca tu să te poți cunoaște pe tine. Condamnare, blestem, judecată, mustrare - toate acestea sunt pentru ca tu să poți să te cunoști pe tine însuți, astfel încât firea ta să se poată schimba, și, în plus, pentru ca tu să îți poți cunoaște valoarea și să vezi că toate acțiunile lui Dumnezeu sunt drepte și în conformitate cu firea Sa și nevoile lucrării Sale, că El lucrează în conformitate cu planul Său pentru mântuirea omului și că El este Dumnezeul drept care îl iubește pe om și îl mântuiește pe om și care îl judecă și îl mustră pe om. Dacă tu doar știi că ai un statut umil și că ești corupt și neascultător, dar nu știi că Dumnezeu vrea să facă clară mântuirea Sa prin judecata și mustrarea pe care El o face în tine astăzi, atunci tu nu ai nicio cale de a experimenta, cu atât mai puțin ești capabil să continui mai departe. Dumnezeu nu a venit să omoare sau să distrugă, ci să judece, să blesteme, să mustre și să mântuiască. Înainte de încheierea planului Său de gestionare de 6000 de ani - înainte de a arăta clar sfârșitul fiecărei categorii de oameni - lucrarea lui Dumnezeu pe pământ este de dragul mântuirii, este în totalitate pentru a-i întregi complet pe cei care Îl iubesc și pentru a-i aduce la supunere față de stăpânirea Lui. [...] În ochii omului, mântuirea este dragostea lui Dumnezeu, iar dragostea lui Dumnezeu nu poate fi mustrare, judecată și blestem; mântuirea trebuie să conțină iubire, compasiune și, mai mult, cuvintele de consolare și trebuie să conțină binecuvântările nesfârșite revărsate de Dumnezeu. Oamenii cred că atunci când Dumnezeu mântuiește oamenii, El face aceasta atingându-i și făcându-i să-și dea Lui inima lor prin binecuvântările Sale și harul Său. Adică, atunci când atinge oamenii, El îi mântuiește. O mântuire ca aceasta este o mântuire în care se face un târg. Doar atunci când Dumnezeu le dăruiește de o sută de ori, oamenii vor veni sub numele lui Dumnezeu și se vor strădui să facă bine pentru Dumnezeu și să-I aducă Lui slavă. Aceasta nu este voia lui Dumnezeu pentru omenire. Dumnezeu a venit să lucreze pe pământ pentru a mântui omenirea coruptă - nu există nicio minciună în aceasta; dacă nu, El cu siguranță nu ar veni să-Și facă lucrarea în persoană. În trecut, mijloacele Sale de mântuire erau de a arăta cea mai mare iubire și compasiune, până într-acolo încât El Și-a dat totul lui Satana în schimbul întregii omeniri. Astăzi nu este nimic asemănător trecutului: astăzi, mântuirea voastră vine în timpul zilelor de pe urmă, în timpul clasificării fiecăruia după fel; mijloacele mântuirii voastre nu sunt iubire sau compasiune, ci mustrare și judecată pentru ca omul să fie mai complet mântuit. Astfel, tot ceea ce primiți este mustrare, judecată și nimicire fără milă, dar să știți că în această nimicire nemiloasă nu există nici cea mai mică pedeapsă, să știți că, indiferent de cât de dure sunt cuvintele Mele, ceea ce vi se întâmplă nu sunt decât câteva cuvinte care vi se par complet nemiloase și să știți că, indiferent cât de mare este mânia Mea, ceea ce vine asupra voastră sunt încă cuvinte de învățătură și nu vreau să vă rănesc sau să vă pedepsesc cu moartea. Nu sunt toate acestea o realitate? Să știți că astăzi, fie că este vorba de judecată dreaptă sau de rafinare și mustrare nemiloasă, toate sunt de dragul mântuirii. Indiferent dacă astăzi există clasificarea fiecăruia în funcție de fel sau dezvăluirea categoriilor de oameni, toate cuvântările și lucrarea lui Dumnezeu sunt pentru a-i mântui pe cei care-L iubesc cu adevărat pe Dumnezeu. Judecata dreaptă este pentru a-l purifica pe om, rafinarea nemiloasă este pentru a curăța omul, cuvintele aspre sau mustrarea sunt toate pentru a purifica și de dragul mântuirii. Și astfel, metoda de mântuire de astăzi este diferită de cea din trecut. Astăzi, judecata dreaptă vă mântuiește și este un instrument bun pentru a vă clasifica pe fiecare după fel, iar mustrarea nemiloasă vă aduce mântuirea supremă - și ce aveți de spus în fața acestei mustrări și judecăți? Nu v-ați bucurat de mântuire de la început până la sfârșit? L-ați văzut pe Dumnezeu atât întrupat cât și ați înțeles omnipotența și înțelepciunea Sa; în plus, ați experimentat nimicire și disciplină repetată. Dar nu ați primit, de asemenea, și har suprem? Nu sunt binecuvântările voastre mai mari decât cele ale oricui altcineva? Harurile voastre sunt mai generoase decât slava și bogățiile de care s-a bucurat Solomon! Gândiți-vă la aceasta: dacă intenția Mea de a veni ar fi să vă condamn și să vă pedepsesc și nu să vă mântuiesc, ar fi putut dura zilele voastre atât de mult? Ați fi putut voi, aceste ființe păcătoase din trup și sânge, să supraviețuiți până astăzi? Dacă ar fi fost doar de dragul de a vă pedepsi, de ce aș fi devenit trup și aș fi luat o inițiativă atât de măreață? N-ar fi nevoie decât de un singur cuvânt pentru a vă pedepsi pe voi, simpli muritori? M-aș gândi Eu încă să vă distrug după ce v-am condamnat? Încă nu credeți aceste cuvinte ale Mele? Aș putea să-l mântuiesc pe om numai prin dragoste și compasiune? Sau aș putea folosi doar răstignirea pentru a-l mântui pe om? Firea Mea dreaptă nu este mai favorabilă pentru a-l face pe om complet ascultător? Nu este mai capabilă să-l salveze complet pe om?

Deși cuvintele Mele pot fi stricte, toate sunt spuse pentru mântuirea omului, deoarece Eu spun doar cuvinte și nu pedepsesc trupul omului. Aceste cuvinte îl determină pe om să trăiască în lumină, pentru a ști că lumina există, pentru a ști că lumina este prețioasă, chiar mai mult pentru a ști cât de benefice sunt aceste cuvinte pentru om și pentru a ști că Dumnezeu este mântuire. Deși am spus multe cuvinte de mustrare și judecată, ele n-au fost făcute asupra voastră în fapte. Am venit să fac lucrarea Mea, să vorbesc cuvintele Mele și, deși cuvintele Mele pot fi stricte, ele sunt rostite drept judecată a corupției și răzvrătirii voastre. Scopul acestor acțiuni ale Mele este să-L mântuiesc pe om din domeniul lui Satana, să-Mi folosesc cuvintele pentru a mântui omul; scopul Meu nu este de a face rău omului prin cuvintele Mele. Cuvintele Mele sunt stricte, astfel încât pot fi obținute rezultate din lucrarea Mea. Doar prin a lucra în acest fel omul se poate cunoaște pe sine și se poate rupe de firea sa nesupusă. Cea mai mare semnificație a lucrării cuvintelor este de a le permite oamenilor să pună adevărul în practică după ce au înțeles adevărul, să realizeze schimbări în firea lor și să obțină cunoașterea despre ei înșiși și despre lucrarea lui Dumnezeu. Doar mijloacele de lucru prin vorbire pot comunica relația dintre Dumnezeu și om, doar cuvintele pot explica adevărul. A lucra în acest fel este cel mai bun mijloc de cucerire a omului; în afară de rostirea cuvintelor, nici o altă metodă nu poate să dea omului o înțelegere mai clară a adevărului și a lucrării lui Dumnezeu și, astfel, în stadiul final al lucrării Sale, Dumnezeu vorbește oamenilor pentru a le dezvălui toate adevărurile și misterele pe care ei nu le înțeleg, permițându-le să dobândească calea adevărată și viața de la Dumnezeu și astfel să satisfacă voia lui Dumnezeu.

din "Ar trebui să lăsați deoparte binecuvântările statutului și să înțelegeți voia lui Dumnezeu pentru mântuirea omului" aflată în Cuvântul Se arată în trup

Într-adevăr, lucrarea ce se face astăzi este ca oamenii să se lepede de Satana, să se lepede de vechiul lor strămoș. Toate judecățile prin cuvânt au ca scop să scoată la lumină firea coruptă a omenirii și să permită oamenilor să înțeleagă esența vieții. Toate aceste judecăți repetate pătrund în inimile oamenilor. Fiecare judecată are impact direct asupra sorții lor și este menită să rănească inimile lor pentru ca ei să se lepede de acele lucruri și, în acest fel, să cunoască viața, să cunoască această lume întinată, să cunoască și înțelepciunea și atotputernicia lui Dumnezeu și să cunoască această omenire coruptă de Satana. Cu cât are parte de mai multă mustrare și judecată de acest fel, cu atât inima omului poate fi rănită mai mult și cu atât mai mult duhul său se poate deștepta. Scopul acestui fel de judecată este deșteptarea duhurilor acestor oameni extrem de corupți și profund amăgiți. Omul nu are duh, adică duhul său s-a stins cu mult timp în urmă și nu știe că există o împărăție a cerurilor, nu știe că există un Dumnezeu și cu siguranță nu are habar că se zbate în abisul morții; cum oare ar putea să știe că trăiește în acest iad demonic pe pământ? Cum oare ar putea să știe că leșul său putred a fost azvârlit, prin corupția Satanei, în gheena morții? Cum oare ar putea să știe că tot ce se află pe pământ a fost de mult iremediabil distrus de omenire? Și cum oare ar putea să știe că a coborât Creatorul astăzi pe pământ și este în căutarea unui grup de oameni corupți pe care El îi poate salva? Chiar după ce omul experimentează fiecare rafinare și judecată posibilă, conștiința sa trândavă tot nu se înflăcărează și este practic nepăsătoare. Omenirea este atât de decăzută! Cu toate că acest tip de judecată seamănă cu o grindină nemiloasă care cade din ceruri, este de cel mai mare folos omului. Dacă oamenii nu ar fi judecați astfel, totul ar fi în zadar și salvarea oamenilor din prăpastia nefericirii ar fi absolut imposibilă. Dacă nu ar fi această lucrare, oamenilor le-ar fi foarte greu să scape din gheenă pentru că inimile lor au pierit cu mult timp în urmă, iar duhurile lor au fost de mult strivite de Satana. Pentru a vă salva pe voi cei care v-ați afundat în cele mai adânci hăuri ale degenerării trebuie să fiți chemați cu înverșunare, să fiți judecați cu înverșunare și abia atunci inimile voastre de gheață se vor deștepta. Trupul vostru, dorințele voastre exagerate, lăcomia voastră, desfrâul vostru sunt prea adânc înrădăcinate în voi. Aceste lucruri vă domină inimile atât de mult încât nu aveți puterea să vă scuturați de jugul acelor gânduri feudale și degenerate. Nu aveți nici dorința de a schimba situația voastră actuală, nici să vă debarasați de influența întunericului. Acele lucruri pur și simplu vă încătușează.

din "Numai cei desăvârșiți pot trăi o viață plină de sens" aflată în Cuvântul Se arată în trup

De la facerea lumii şi până acum, tot ce a făcut Dumnezeu în lucrarea Lui este iubire, fără ură faţă de om. Chiar şi mustrarea şi judecata pe care le-aţi văzut sunt iubire, o iubire mai adevărată şi mai reală, o iubire care-l conduce pe om pe calea dreaptă a vieţii omeneşti. [...] Voi toţi trăiţi într-un loc al păcatului şi al imoralităţii; toţi sunteţi oameni păcătoşi şi imorali. Astăzi, nu numai că puteţi să-L vedeţi pe Dumnezeu, dar, mai important, aţi primit mustrarea şi judecata, aţi primit cea mai profundă mântuire, adică, aţi primit cea mai mare iubire a lui Dumnezeu. Tot ceea ce face El este iubire adevărată pentru voi; El nu are nicio intenţie rea. El vă judecă din cauza păcatelor voastre, ca să vă analizaţi şi să primiţi această extraordinară mântuire. Toate acestea sunt făcute pentru a prelucra omul. De la început până la sfârşit, Dumnezeu a făcut totul pentru a-l salva pe om şi, cu siguranţă, nu-Şi doreşte să-i distrugă pe deplin pe oamenii pe care El i-a creat cu propriile Sale mâini. Acum, El a venit printre voi ca să lucreze; nu este aceasta o şi mai mare mântuire? Dacă v-ar fi urât, ar mai fi făcut El o lucrare atât de amplă ca să vă conducă personal? De ce ar suferi aşa? Dumnezeu nu vă urăşte şi nu are nicio intenţie rea faţă de voi. Ar trebui să ştiţi că iubirea lui Dumnezeu este cea mai adevărată iubire. Numai din cauza neascultării oamenilor trebuie să îi salveze El prin judecată; altfel, nu ar fi mântuiţi. De vreme ce nu ştiţi cum să conduceţi o viaţă sau să trăiţi, şi trăiţi în acest loc păcătos şi imoral şi sunteţi niște diavoli imorali şi dezmăţaţi, pe El nu-L lasă inima să vă lase să deveniţi şi mai depravaţi; nici nu-L lasă inima să vă vadă trăind într-un loc mizerabil ca acesta, călcaţi în picioare de Satana după bunul plac sau să vă lase să cădeţi în Infern. El vrea doar să vă câştige ca grup şi să vă mântuiască pe deplin. [...] Deşi acum înduri o anumită durere şi rafinare din cauza judecăţii, durerea aceasta este valoroasă şi semnificativă. Cu toate că mustrarea şi judecata sunt rafinări şi dezvăluiri nemiloase pentru om, menite să îi pedepsească păcatele şi trupul, nimic din această lucrare nu are ca scop să-i condamne şi să-i nimicească trupul. Severele dezvăluiri ale cuvântului sunt toate în scopul de a te conduce pe calea cea dreaptă. Voi aţi experimentat personal atât de mult din lucrarea aceasta şi, în mod clar, nu v-a condus spre o cale rea! Totul are rolul de a vă permite să trăiţi o umanitate normală; totul este ceva ce umanitatea voastră normală poate să obţină. Fiecare etapă a lucrării se face pe baza nevoilor voastre, în funcţie de slăbiciunile voastre şi de statura voastră reală; şi nicio povară de nesuportat nu vă este pusă pe umeri. Deşi acum nu eşti în stare să vezi clar acest lucru şi ţi se pare că sunt dur cu tine, deşi continui să crezi că motivul pentru care te mustru şi te judec în fiecare zi şi îţi fac zilnic reproşuri este pentru că te urăsc, şi cu toate că ceea ce primeşti este mustrare şi judecată, în realitate este doar iubire şi, de asemenea, o favoare imensă pentru tine.

din "Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (4)" aflată în Cuvântul Se arată în trup

Confruntat cu starea omului și cu atitudinea sa față de Dumnezeu, Dumnezeu a făcut o nouă lucrare, permițându-i omului să dețină atât cunoștințe despre și ascultare față de El, cât și dragoste și mărturie. Astfel, omul trebuie să experimenteze rafinarea sa de către Dumnezeu, precum și judecata, tratarea și curățirea sa, fără de care omul nu L-ar cunoaște niciodată pe Dumnezeu și nu ar fi niciodată capabil să-L iubească și să-L mărturisească cu adevărat. Rafinarea omului de către Dumnezeu nu este doar de dragul unui efect unilateral, ci de dragul unui efect multifațetat. Doar în acest fel Dumnezeu înfăptuiește lucrarea de rafinare în cei care doresc să caute adevărul, pentru ca hotărârea și dragostea omului să fie desăvârșite de către Dumnezeu. Pentru cei care doresc să caute adevărul și care tânjesc după Dumnezeu, nimic nu are mai multă semnificație sau un sprijin mai intens decât o asemenea rafinare. Firea lui Dumnezeu nu este atât de ușor cunoscută sau înțeleasă de către om, căci Dumnezeu, în cele din urmă, este Dumnezeu. Până la urmă, este imposibil ca Dumnezeu să aibă aceeași fire ca și omul și, astfel, nu este ușor pentru om să Îi cunoască firea. Adevărul nu este în mod inerent stăpânit de către om și nu este ușor de înțeles de cei care au fost corupți de către Satana; omul este lipsit de adevăr și lipsit de hotărârea de a pune adevărul în practică, și dacă nu suferă și nu este rafinat sau judecat, atunci hotărârea lui nu va fi niciodată desăvârșită. Pentru toți oamenii, rafinarea este chinuitoare și foarte greu de acceptat - totuși, în timpul rafinării, Dumnezeu îi dă de înțeles în mod clar omului despre firea Sa dreaptă și face publice cerințele Lui pentru om și oferă mai multă iluminare și o curățire și tratare mai reale; prin compararea faptelor cu adevărul, El dă omului o mai mare cunoaștere a sa și a adevărului și o mai bună înțelegere a voinței Sale, permițându-i astfel acestuia să aibă o iubire adevărată și mai curată față de Dumnezeu. Acestea sunt obiectivele lui Dumnezeu în realizarea rafinării. Toată lucrarea pe care o face Dumnezeu în om are propriile scopuri și semnificații; Dumnezeu nu face o lucrare fără sens, nici nu face o lucrare care este lipsită de beneficii pentru om. Rafinarea nu înseamnă îndepărtarea oamenilor din fața lui Dumnezeu, nici nu înseamnă distrugerea lor în iad. Înseamnă schimbarea firii omului în timpul rafinării, schimbarea motivațiilor sale, a vechilor sale păreri, schimbarea dragostei lui pentru Dumnezeu și schimbarea întregii sale vieți. Rafinarea este un adevărat test al omului și o formă de pregătire reală, și numai în timpul rafinării iubirea lui poate servi funcției sale inerente.

din "Numai prin experimentarea rafinării Îl poate iubi omul cu adevărat pe Dumnezeu" aflată în Cuvântul Se arată în trup

Când Dumnezeu lucrează pentru a rafina omul, omul suferă, dragostea sa pentru Dumnezeu devine mai mare și mai mult din puterea lui Dumnezeu se descoperă în el. Cu cât rafinarea omului este mai ușoară, cu atât mai mică este dragostea sa față de Dumnezeu și cu atât mai puțin se descoperă în el puterea lui Dumnezeu. Cu cât este mai mare rafinarea și suferința lui și cu cât mai mare este chinul său, cu atât mai mare va fi dragostea lui adevărată față de Dumnezeu, cu atât va fi mai autentică credința lui în Dumnezeu și cu atât va fi mai profundă cunoașterea lui Dumnezeu. În experiențele tale vei vedea că cei care suferă o rafinare mai profundă și o suferință mai mare și care suferă multă tratare și disciplină au o iubire profundă față de Dumnezeu și o cunoaștere mai profundă și mai pătrunzătoare a lui Dumnezeu. Cei care nu au experimentat tratarea au doar o cunoaștere superficială și pot spune doar: "Dumnezeu este atât de bun, El dă har oamenilor pentru ca ei să se poată bucura de El." Dacă oamenii au experimentat faptul de a fi tratați și disciplinați, atunci ei sunt capabili să vorbească despre adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu. Deci, cu cât este mai minunată lucrarea lui Dumnezeu în om, cu atât este mai valoroasă și mai semnificativă. Cu cât este mai de nepătruns pentru tine și cu cât este mai incompatibilă cu noțiunile tale, cu atât mai mult lucrarea lui Dumnezeu este capabilă să te cucerească, să te câștige și să te facă desăvârșit. Semnificația lucrării lui Dumnezeu este atât de mare! Dacă El nu ar rafina omul în felul acesta, dacă nu ar lucra conform acestei metode, atunci lucrarea lui Dumnezeu ar fi ineficientă și fără semnificație. Acesta este motivul din spatele semnificației extraordinare a alegerii de către El a unui grup de oameni în zilele de pe urmă. S-a spus înainte că Dumnezeu va alege și va câștiga acest grup. Cu cât este mai mare lucrarea pe care o desfășoară în voi, cu atât mai profundă și mai pură este iubirea voastră. Cu cât este mai mare lucrarea lui Dumnezeu, cu atât este omul mai capabil să guste din înțelepciunea Sa și cu atât este mai profundă cunoașterea omului despre El. În zilele de pe urmă, 6.000 de ani de plan al lui Dumnezeu pentru gestionare (mântuire) se va sfârși. Se va putea termina doar așa, atât de ușor? Odată ce El cucerește omenirea, se va termina lucrarea Lui? Poate fi atât de simplu? Oamenii își imaginează că este atât de simplu, dar ceea ce face Dumnezeu nu este atât de simplu. Indiferent ce parte este din lucrarea lui Dumnezeu, ea este de nepătruns pentru om. Dacă ai fi în stare să o înțelegi, atunci lucrarea lui Dumnezeu ar fi lipsită de semnificație sau valoare. Lucrarea făcută de Dumnezeu este de nepătruns; este prea mult în contradicție cu noțiunile tale și, cu cât este mai ireconciliabilă cu noțiunile tale, cu atât mai mult arată că lucrarea lui Dumnezeu este semnificativă; dacă ar fi compatibilă cu noțiunile tale, atunci ar fi lipsită de sens. Astăzi simți că lucrarea lui Dumnezeu este prea minunată și, cu cât este mai minunată, cu atât mai mult simți că Dumnezeu este de nepătruns și vezi cât de însemnate sunt faptele lui Dumnezeu. Dacă El ar face doar o lucrare superficială, de mântuială, pentru a cuceri omul și asta ar fi tot, atunci omul ar fi incapabil să privească semnificația lucrării lui Dumnezeu. Deși ești supus unei rafinări ușoare acum, este de mare folos pentru creșterea vieții tale - și, astfel, aceste greutăți sunt o necesitate de importanță majoră pentru voi. Astăzi treci printr-o rafinare ușoară, dar după aceea vei fi cu adevărat capabil să vezi faptele lui Dumnezeu și în cele din urmă vei spune: "Faptele lui Dumnezeu sunt atât de minunate!" Acestea vor fi cuvintele din inima ta. După ce au experimentat rafinarea lui Dumnezeu pentru o vreme (încercarea făcătorilor de[a] servicii și vremurile de mustrare), unii oameni au spus în cele din urmă: "Credința în Dumnezeu este cu adevărat dificilă!" Acest "dificil" arată că faptele lui Dumnezeu sunt de nepătruns, că lucrarea lui Dumnezeu este cuprinsă de o mare semnificație și valoare și este foarte demnă de a fi prețuită de om. Dacă, după atât de multă lucrare, nu ai dobândit nici cea mai mică cunoaștere, atunci ar putea lucrarea Mea avea valoare? Te va face să spui: "Slujirea lui Dumnezeu este cu adevărat dificilă, faptele lui Dumnezeu sunt atât de minunate, Dumnezeu este cu adevărat înțelept! Este așa de minunat!" Dacă, după ce ai trecut printr-o perioadă de experiențe, poți spune astfel de cuvinte, atunci acest lucru dovedește că ai câștigat lucrarea lui Dumnezeu în tine.

din "Cei ce vor fi desăvârșiți trebuie să treacă prin rafinare" aflată în Cuvântul Se arată în trup

Dumnezeu face lucrarea de judecată și mustrare în așa fel încât omul să poată să Îl cunoască, și pentru mărturisirea Lui. Fără judecata Lui asupra firii stricate a omului, omul nu ar putea cunoaște firea Sa cea dreaptă, care nu îngăduie nicio ofensă, și nici nu ar putea transforma vechea lui cunoaștere despre Dumnezeu într-una nouă. Pentru mărturisirea Sa și pentru gestionarea Sa, El Își face publică totalitatea, îngăduindu-i astfel omului, prin arătarea Lui publică, să atingă cunoașterea lui Dumnezeu, să-și schimbe firea, și să fie martor răsunător pentru Dumnezeu.

din "Numai cei care-L cunosc pe Dumnezeu pot să fie martori pentru El" aflată în Cuvântul Se arată în trup

Omul trăiește în trup, ceea ce înseamnă că trăiește într-un iad uman și fără judecata și mustrarea lui Dumnezeu, omul este la fel de murdar precum Satana. Cum ar putea omul să fie sfânt? Petru a crezut că mustrarea și judecata din partea lui Dumnezeu este protecț‏ia cea mai bună și harul cel mai mare al omului. Doar prin mustrare și judecată din partea lui Dumnezeu poate să se trezească omul și să urască trupul și să-l urască pe Satana. Disciplina strictă a lui Dumnezeu îl eliberează pe om de sub influența Satanei, îl eliberează din propria lui mică lume și îi permite să trăiască în lumina prezenței lui Dumnezeu. Nu există o mântuire mai bună decât mustrarea și judecata! [...] În viața Sa, dacă omul dorește să fie curățat și să obțină schimbări în firea sa, dacă el dorește să trăiască o viață plină de semnificație și să-și îndeplinească datoria de făptură, atunci el trebuie să accepte judecata și mustrarea lui Dumnezeu și nu trebuie să permită ca disciplinarea din partea lui Dumnezeu și lovirea din partea lui Dumnezeu să plece de la el, astfel încât el să se poată elibera de manipularea și influența Satanei și să trăiască în lumina lui Dumnezeu. Să știi că mustrarea și judecata lui Dumnezeu reprezintă lumina și lumina mântuirii omului și că nu există nicio mântuire, har sau protecție mai bună pentru om.

din "Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată" aflată în Cuvântul Se arată în trup

Dacă dorești să fii desăvârșit, trebuie să înțelegi semnificația lucrării lui Dumnezeu. În special, trebuie să înțelegi semnificația mustrării și judecății Sale și motivul pentru care acestea sunt aplicate omului. Ești capabil să accepți? În timpul mustrării de acest tip, ești capabil să obții aceleași experiențe și cunoștințe ca Petru? Dacă urmărești o cunoaștere a lui Dumnezeu și lucrarea Duhului Sfânt și urmărești schimbări în firea ta, atunci ai oportunitatea de a fi desăvârșit. [...] căutarea ta nu este conform căii în care Petru a fost desăvârșit, atunci, în mod natural, nu vei avea schimbări în firea ta. Dacă ești cineva care urmărește să fie desăvârșit, atunci tu vei fi dat mărturie și vei spune: "În această lucrare pas-cu-pas a lui Dumnezeu, am acceptat lucrarea de mustrare și judecată a lui Dumnezeu și, deși am îndurat o mare suferință, am ajuns să cunosc modul în care Dumnezeu desăvârșește omul, am câștigat lucrarea făcută de Dumnezeu și am cunoscut dreptatea lui Dumnezeu, iar mustrarea Sa m-a salvat. Firea Sa dreaptă a venit asupra mea și mi-a adus binecuvântări și har, iar mustrarea și judecata Sa m-au protejat și m-au purificat. Dacă nu aș fi fost mustrat și judecat de Dumnezeu și dacă cuvintele aspre ale lui Dumnezeu nu ar fi venit asupra mea, nu aș fi putut să-L cunosc pe Dumnezeu, nici nu aș fi putut să fiu salvat. Astăzi, văd că eu, ca făptură, nu doar că mă bucur de toate lucrurile făcute de Creator ci, mai important, faptul că toate făpturile ar trebui să se bucure de firea dreaptă a lui Dumnezeu și să se bucure de judecata Lui dreaptă, pentru că firea lui Dumnezeu este demnă de desfătarea omului. Ca făptură care a fost coruptă de Satana, trebuie să te bucuri de firea dreaptă a lui Dumnezeu. În firea Sa dreaptă există mustrare și judecată și, în plus, există o mare iubire. Deși sunt incapabil să câștig complet iubirea lui Dumnezeu astăzi, am avut marele noroc de a o vedea și prin aceasta am fost binecuvântat." Aceasta este calea străbătută de aceia care trăiesc desăvârșirea și cunoașterea despre care vorbesc. Astfel de oameni sunt la fel ca Petru; ei au aceleași experiențe ca Petru. Astfel de oameni sunt, de asemenea, aceia care au câștigat viața și care posedă adevărul. Dacă omul experimentează până la bun sfârșit, în timpul judecății lui Dumnezeu, el se va elibera în mod inevitabil de influența Satanei și va fi câștigat de Dumnezeu.

din "Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată" aflată în Cuvântul Se arată în trup

Am spus anterior că un grup de biruitori este câștigat din Est, biruitori care vin din mijlocul marelui necaz. Care este sensul acestor cuvinte? Înseamnă că acești oameni care au fost câștigați au fost cu adevărat ascultători după ce au fost judecați și mustrați, tratați și emondaţi, și au fost supuși la tot felul de rafinări. Credința unor astfel de oameni nu este vagă și abstractă, ci reală. Ei nu au văzut semne și minuni sau miracole; ei nu vorbesc de cuvinte și doctrine absconse sau cunoștințe profunde; în schimb, ei au realitatea, cuvintele lui Dumnezeu și o adevărată cunoaștere a realității lui Dumnezeu. Nu este un astfel de grup mai capabil să arate clar puterea lui Dumnezeu?

din "Totul se împlinește prin cuvântul lui Dumnezeu" aflată în Cuvântul Se arată în trup

Note de subsol:

a. Textul original omite "încercarea de".

(2) Lucrarea de judecată a lui Dumnezeu în zilele de pe urmă e săvârșită pentru a-i împărți pe oameni după felul lor, pentru a încheia întreaga epocă și pentru a câștiga, în sfârşit, realizarea Împărăției lui Hristos.

Versete din Biblie pentru referințe:

"Apoi am văzut un tron mare şi alb şi pe Cel Ce şedea pe el. Pământul şi cerul au dispărut din prezenţa Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele. I-am văzut pe morţii mari şi mici stând înaintea tronului. Au fost deschise nişte cărţi şi a fost deschisă şi o altă carte, care este Cartea Vieţii. Morţii au fost judecaţi potrivit cu faptele lor, aşa cum erau ele scrise în cărţi. Marea i-a dat pe morţii care erau în ea, moartea şi Locuinţa Morţilor i-au dat pe morţii care erau în ele şi fiecare a fost judecat după faptele lui. Moartea şi Locuinţa Morţilor au fost aruncate în lacul de foc. Aceasta este a doua moarte: lacul de foc. Oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieţii a fost aruncat în lacul de foc" (Apocalipsa 20:11-15). (NTLR®)

"Iată, cortul lui Dumnezeu este cu oamenii! El va veni să locuiască împreună cu ei, iar ei vor fi poporul Lui. Şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei (şi va fi Dumnezeul lor). El va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moartea nu va mai fi; nu va mai fi nici jale, nici strigăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi s-au dus" (Apocalipsa 21:3-4). (NTLR®)

"Împărățiile acestei lumi au devenit împărățiile Domnului nostru și ale Hristosului Său; și El va împărăți în vecii vecilor" (Apocalipsa 11:15).

Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

Când am creat lumea, am modelat toate lucrurile după felul lor, făcând tot ce are o formă vizibilă să se adune împreună cu felul ei. Pe măsură ce se apropie sfârșitul planului Meu de gestionare (planul mântuirii), voi restabili starea de creație anterioară, voi restaura totul așa cum a fost inițial, schimbând profund totul, astfel încât totul se va întoarce în sânul planului Meu. A sosit timpul!

din "Capitolul 26" dintre "Cuvântările lui Dumnezeu către întreg universul" aflată în "Cuvântul Se arată în trup"

Lucrarea ultimelor zile constă în împărțirea tuturor după felul lor, în încheierea planului lui Dumnezeu de gestionare (planul mântuirii), deoarece clipa se apropie și ziua lui Dumnezeu a sosit.

din "Hristos înfăptuiește lucrarea judecății prin adevăr" aflată în Cuvântul Se arată în trup

Zilele de pe urmă sunt când toate lucrurile vor fi clasificate în funcție de fel, prin cucerire. Cucerirea este lucrarea din zilele de pe urmă; cu alte cuvinte, judecarea păcatelor fiecărei persoane este lucrarea zilelor de pe urmă. Altfel, cum ar putea fi clasificați oamenii? Lucrarea de clasificare care se face printre voi este începutul unei astfel de lucrări în întregul univers. După aceasta, oameni de toate naționalitățile de pretutindeni vor fi, de asemenea, supuși lucrării de cucerire. Aceasta înseamnă că fiecare persoană a creaţiei va fi clasificată în funcție de fel, venind înaintea scaunului de judecată pentru a fi judecată. Nicio persoană și niciun lucru nu pot scăpa de suferința acestei mustrări și judecăți, și nicio persoană și niciun lucru nu pot ocoli această clasificare după fel; toată lumea va fi sortată în clase. Aceasta pentru că sfârșitul este aproape pentru toate lucrurile și toate cerurile și pământul ajung la concluzia lor. Cum poate omul să scape de sfârșitul existenței sale?

din "Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (1)" aflată în Cuvântul Se arată în trup

Lucrarea actuală de cucerire este o lucrare menită să clarifice cum va fi sfârșitul omului. De ce spun că mustrarea și judecata de astăzi sunt hotărârea în fața marelui tron alb al zilelor de pe urmă? Nu vezi asta? De ce lucrarea de cucerire este ultima etapă? Nu este tocmai pentru a face să se manifeste modul în care va sfârşi fiecare clasă de oameni? Nu este pentru a permite tuturor, în cursul lucrării de cucerire, mustrare şi judecată, să-și arate adevăratele feţe și apoi să fie clasificaţi după fel, în cele din urmă? Decât să spunem că acest lucru este cucerirea omenirii, ar fi mai bine să spunem că arată modul în care va sfârși fiecare clasă de oameni. Adică, aceasta înseamnă a le judeca păcatele și apoi a arata diferitele clase de oameni, hotărând astfel dacă sunt rele sau drepte. După lucrarea de cucerire vine lucrarea de recompensare a binelui și de pedepsire a răului: oamenii care se supun cu totul, adică cei cuceriți profund, vor fi plasați în următoarea etapă de răspândire a lucrării în întregul univers; cei necuceriți vor fi așezați în întuneric și vor întâlni cu nenorociri. Astfel, omul va fi clasificat în funcție de tip, răufăcătorii grupați cu răul, ca să nu revadă niciodată lumina soarelui și cei drepți grupați cu binele, pentru a primi lumina și a trăi pentru totdeauna în lumină. Sfârșitul este aproape pentru toate lucrurile, sfârșitul omului i-a fost clar arătat în faţa ochilor, și toate lucrurile vor fi clasificate în funcție de tip. Cum pot atunci oamenii să scape de a îndura această clasificare? Dezvăluirea sfârșitului pentru fiecare clasă de oameni se va face atunci când sfârșitul va fi aproape pentru toate lucrurile și în timpul lucrării de cucerire a întregului univers (inclusiv toată lucrarea de cucerire, începând cu lucrarea actuală). Această dezvăluire a sfârșitului întregii omeniri se va face înaintea scaunului de judecată, în timpul mustrării și al lucrărilor de cucerire din zilele de pe urmă. [...] Etapa finală a cuceririi este menită să salveze oamenii și, de asemenea, să dezvăluie sfârșitul oamenilor. Este pentru a dezvălui degenerarea oamenilor prin judecată și, prin aceasta, să-i facă să se pocăiască, să se ridice și să urmeze viața și calea cea dreaptă a vieții umane. Este pentru a trezi inimile oamenilor amorțiți și obtuzi și a le arăta, prin judecată, răzvrătirea lor interioară. Cu toate acestea, dacă oamenii tot vor fi incapabili să se pocăiască, incapabili să urmeze calea cea dreaptă a vieții umane, și neputincioşi în a respinge aceste corupții, atunci ei vor deveni obiecte de nesalvat pentru ca Satana să-i înghită. Aceasta este semnificația cuceririi - de a salva oamenii și, de asemenea, de a le arăta sfârșitul lor. Sfârșituri bune, sfârșituri rele - toate sunt dezvăluite de lucrarea de cucerire. Fie că oamenii vor fi salvați sau blestemați, totul va fi dezvăluit în timpul lucrării de cucerire.

din "Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (1)" aflată în Cuvântul Se arată în trup

Zilele de pe urmă deja au sosit. Toate lucrurile din creație vor fi clasificate conform tipului lor și separate în diferite categorii pe baza naturii lor. Acesta este momentul când Dumnezeu dezvăluie rezultatul omenirii și destinația fiecăruia. Dacă oamenii nu ar trece prin mustrare și judecată, atunci nu ar fi niciun mod de a le dezvălui neascultarea și nedreptatea. Doar prin mustrare și judecată poate fi dezvăluit rezultatul întregii creații. Omul își arată adevăratul fel doar când este mustrat și judecat. Răul va fi pus cu răul, binele cu binele și, întreaga omenire va fi clasificată conform tipului său. Prin mustrare și judecată va fi dezvăluit rezultatul întregii creații, astfel încât răul să poată fi pedepsit și binele răsplătit și toți oamenii să fie sub stăpânirea lui Dumnezeu. Toată această lucrare trebuie obținută prin mustrare și pedeapsă dreaptă. Deoarece corupția omului a atins apogeul și neascultarea sa devine extrem de gravă, doar firea dreaptă a lui Dumnezeu, una care este în principal compusă din mustrare și judecată și care este dezvăluită în timpul zilelor de pe urmă, poate transforma și îl poate întregi pe om. Doar această fire poate expune răul și, astfel, îi poate pedepsi sever pe toți cei nedrepți.

din "Viziunea lucrării lui Dumnezeu (3)" aflată în Cuvântul Se arată în trup

Înțelegi acum ce este judecata și ce este adevărul? Dacă ai înțeles, atunci te îndemn să te supui cu obediență judecății, altfel, nu vei avea niciodată ocazia de a fi lăudat de către Dumnezeu sau de a fi adus de către El în împărăția Sa. Cei care doar acceptă judecata, dar nu pot fi niciodată purificați, adică cei care fug în toiul lucrării judecății, vor fi mereu detestați și respinși de Dumnezeu. Păcatele lor sunt mai numeroase și mai grave decât acelea ale fariseilor, deoarece ei L-au trădat pe Dumnezeu și s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Astfel de oameni, care nu sunt vrednici nici măcar să-L servească vor primi o pedeapsă și mai aspră, o pedeapsă care este, în plus, veșnică. Dumnezeu nu va cruța niciun trădător care și-a manifestat cândva credința prin cuvinte, dar care apoi L-a trădat. Oameni ca aceștia vor primi răsplata prin pedeapsa spiritului, a sufletului și a trupului. Nu este tocmai aceasta o revelație a firii drepte a lui Dumnezeu? Nu este acesta scopul lui Dumnezeu în judecarea oamenilor și expunerea lor? Dumnezeu îi condamnă pe toți cei care săvârșesc tot felul de fapte rele în timpul judecății la un loc infestat cu spirite rele, lăsând aceste spirite rele să le distrugă trupurile după bunul plac. Trupurile lor emană mirosul cadavrelor și asta le este răsplata potrivită. Dumnezeu scrie în registrele lor fiecare dintre păcatele acelor credincioși, apostoli și slujitori falși și neloiali; apoi, la momentul potrivit, El îi aruncă printre spiritele necurate, cărora le permite să le profaneze trupurile după bunul plac, astfel încât să nu se mai poată reîntrupa și să nu mai vadă lumina niciodată. Acei ipocriți care L-au servit la un moment dat, dar nu au putut să rămână credincioși până la sfârșit sunt numărați de Dumnezeu printre cei răi, astfel încât să se ducă la sfatul celor răi și să devină parte a gloatei lor dezordonate; în final, Dumnezeu îi va distruge. Dumnezeu îi aruncă deoparte și nu le acordă atenție celor care nu I-au fost niciodată loiali lui Hristos sau nu au depus niciun efort și îi va distruge pe toți la schimbarea epocilor. Ei nu vor mai exista pe pământ, cu atât mai puțin nu vor primi acces în împărăția lui Dumnezeu. Cei care nu au fost niciodată sinceri cu Dumnezeu, dar au fost forțați de împrejurări să aibă de-a face cu El în mod superficial se numără printre aceia care servesc poporului Lui. Doar un mic număr de astfel de oameni poate supraviețui, în timp ce majoritatea va pieri împreună cu cei care nu sunt calificați nici măcar să servească. În cele din urmă, Dumnezeu îi va aduce în împărăția Sa pe toți cei care au aceeași gândire ca a Lui, oamenii și fiii lui Dumnezeu, precum și pe cei predestinați de Dumnezeu să fie preoți. Astfel este distilarea obținută de Dumnezeu prin lucrarea Lui. Cât despre cei care nu sunt în măsură să se încadreze în nicio categorie stabilită de Dumnezeu, aceia se vor număra printre necredincioși. Și, cu siguranță, vă puteți imagina care va fi deznodământul lor. V-am spus deja tot ce trebuia să vă spun; drumul pe care îl alegeți este decizia voastră. Ceea ce trebuie să înțelegeți este aceasta: lucrarea lui Dumnezeu nu-i așteaptă niciodată pe cei care nu pot ține pasul cu El, iar firea dreaptă a lui Dumnezeu nu arată milă niciunui om.

din "Hristos înfăptuiește lucrarea judecății prin adevăr" aflată în Cuvântul Se arată în trup

Când națiunile și popoarele lumii se vor întoarce înaintea tronului Meu, apoi voi lua toată abundența cerului și o voi da omenirii, pentru ca, mulțumită Mie, să se umple de o nemaipomenită mărinimie. Dar atâta timp cât lumea veche continuă să existe, voi arunca furia Mea asupra națiunilor sale, promulgând în mod deschis decretele Mele administrative în tot universul, și dând mustrări asupra oricui le încalcă.

Când Îmi întorc fața spre univers pentru a vorbi, toată omenirea aude vocea Mea și după aceea vede toate lucrările pe care le-am făcut cu migală în univers. Cei care se împotrivesc voinței Mele, adică cei care se opun Mie cu faptele omului, vor cădea sub mustrarea Mea. Voi lua multitudinea de stele din ceruri și le voi face din nou, și datorită Mie soarele și luna vor fi făcute din nou - cerurile nu vor mai fi așa cum au fost; nenumăratele lucruri de pe pământ vor fi făcute din nou. Totul se va întregi prin cuvintele Mele. Multele națiuni din univers vor fi împărțite din nou și înlocuite de națiunea Mea, astfel încât națiunile de pe pământ vor dispărea pentru totdeauna și vor deveni o națiune care Mi se închină Mie; toate națiunile pământului vor fi distruse și vor înceta să mai existe. Dintre ființele umane din univers, toți cei care aparțin diavolului vor fi exterminați; toți cei care se închină lui Satana vor fi doborâți la pământ de focul Meu arzător, adică, cu excepția celor care se află acum în curent, restul vor fi transformați în cenușă. Când voi mustra multele popoare, cei din lumea religioasă se vor întoarce, în măsuri diferite, la împărăția Mea, cuceriți de faptele Mele, pentru că ei vor fi văzut venirea Celui Sfânt pe un nor alb. Toată omenirea va urma propriul său neam și va primi mustrări diferite în funcție de ceea ce a făcut. Cei care Mi s-au opus vor pieri cu toții; cât despre cei ale căror fapte de pe pământ nu M-au implicat pe Mine, ei vor continua să existe pe pământ, sub conducerea fiilor Mei și a poporului Meu, datorită modului în care s-au achitat. Mă voi arăta la o mulțime de popoare și nenumărate națiuni, sunând mai departe cu glasul Meu deasupra pământului pentru a proclama finalizarea marii Mele lucrări pentru ca toată omenirea să vadă cu ochii săi.

din "Capitolul 26" dintre "Cuvântările lui Dumnezeu către întreg universul" aflată în "Cuvântul Se arată în trup"

Cei care pot rămâne neclintiţi în timpul lucrării de judecată şi mustrare a lui Dumnezeu din zilele de pe urmă - adică, pe parcursul lucrării finale de curățare - vor fi cei care vor intra în odihna din urmă alături de Dumnezeu; prin urmare, cei care intră în odihnă vor fi fost cu toții eliberați de influența Satanei și obținuți de Dumnezeu doar după ce vor fi fost supuși lucrării Sale finale de purificare. Aceşti oameni care au fost obținuți, în cele din urmă, de Dumnezeu vor intra în odihna finală. Esența lucrării de mustrare și judecată a lui Dumnezeu este de a curăța omenirea, iar acest lucru este pentru ziua odihnei finale. Altfel, întreaga omenire nu va putea să-și urmeze propria specie și să intre în odihnă. Această lucrare este singura cale ca omenirea să intre în odihnă. Doar lucrarea de curăţare a lui Dumnezeu va curăța omenirea de păcate și doar lucrarea Lui de mustrare și judecată va aduce la lumină lucrurile nesupuse din mijlocul omenirii, separându-i astfel pe cei care pot fi salvați de cei care nu pot și pe cei care vor rămâne de cei care nu vor rămâne. Când lucrarea Sa se va termina, acei oameni care vor rămâne vor fi curățați și se vor bucura de o a doua viață umană mai minunată pe pământ, căci ei vor intra într-un tărâm mai înalt al umanității; cu alte cuvinte, ei vor intra în ziua de odihnă a umanității și vor trăi împreună cu Dumnezeu. După ce aceia care nu pot rămâne vor suferi mustrarea și judecata, formele lor originale vor fi dezvăluite complet; după aceasta, ei toți vor fi distruși și, ca şi Satanei, nu li se va mai permite să supraviețuiască pe pământ. Umanitatea viitorului nu va mai include acest tip de oameni; acești oameni nu sunt potriviți să intre în pământul odihnei finale, nici nu sunt potriviți să intre în ziua odihnei pe care Dumnezeu și omul o vor împărți, căci ei sunt ținte ale pedepsei și sunt cei răi, și nu sunt oameni drepți.

din "Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună" aflată în Cuvântul Se arată în trup

Lucrarea Sa desăvârșită de pedepsire a răului și răsplătire a binelui este făcută în întregime pentru a purifica pe deplin întreaga omenire, pentru ca El să poată aduce o întreagă omenire sfântă la odihna veșnică. Această etapă a lucrării Sale este cea mai importantă lucrare a Sa. Este etapa finală a întregii Sale lucrări de gestionare. Dacă Dumnezeu nu i-ar fi distrus pe cei răi, ci i-ar fi lăsat să rămână, atunci întreaga omenire încă nu ar fi fost în stare să intre în odihnă, iar Dumnezeu nu ar fi putut să aducă întreaga omenire într-un ținut mai bun. Acest tip de lucrare nu ar fi complet încheiată. Când El Își va încheia lucrarea, întreaga omenire va fi complet sfântă. Doar în această manieră poate Dumnezeu să trăiască liniştit în odihnă.

din "Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună" aflată în Cuvântul Se arată în trup

Împărăția pe care vrea să o întemeieze este propria Sa împărăție. Umanitatea pe care Și-o dorește este una care-L slăvește, una care Îi este pe deplin supusă și care Îi poartă gloria. Dacă El nu va salva umanitatea coruptă, sensul creării omului de către El se va spulbera; nu va mai avea autoritate în rândul oamenilor, iar împărăția Lui nu va mai putea exista pe pământ. Dacă El nu-i va distruge pe acei dușmani care nu I se supun, nu-Și va putea obține gloria completă, nici nu va putea să-Și întemeieze împărăția pe pământ. Acestea sunt simbolurile finalizării lucrării Sale și simbolurile finalizării marii realizări ale Sale: de a distruge în totalitate pe aceia dintre oameni care nu Îi sunt supuși și de a le oferi odihnă celor care au fost desăvârşiţi.

din "Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună" aflată în Cuvântul Se arată în trup

De îndată ce a fost finalizată lucrarea de cucerire, omul va fi adus într-o lume frumoasă. Desigur, această viață se va desfășura în continuare pe pământ, dar va fi cu totul diferită de viața omului de astăzi. Este viața pe care omenirea o va avea după ce toți oamenii au fost cuceriți, va fi un nou început pentru om pe pământ, iar faptul că oamenii ar putea să aibă o asemenea viață va fi dovada că omenirea a intrat într-un târâm nou și frumos. Va fi începutul vieții omului și al lui Dumnezeu pe pământ. Premisa unei vieți atât de frumoase trebuie să fie faptul că, după ce omul a fost purificat și cucerit, el se supune înaintea Creatorului. Și astfel, lucrarea de cucerire este ultima etapă a lucrării lui Dumnezeu înainte ca omenirea să pătrundă în minunata destinație. O astfel de viață este viața viitoare a omului pe pământ, este cea mai frumoasă viață pe pământ, tipul de viață după care tânjește omul, tipul pe care omul nu l-a mai reușit niciodată înainte, în istoria lumii. Este rezultatul final al celor 6 000 de ani de lucrare de gestionare, este acel lucru după care tânjește omenirea cel mai mult și este, de asemenea, promisiunea lui Dumnezeu pentru om.

din "Restaurarea vieții normale a omului și conducerea lui către o destinație minunată" aflată în Cuvântul Se arată în trup

Mă mișc deasupra tuturor oamenilor și privesc peste tot. Nimic nu pare vreodată vechi și nicio persoană nu este cum era. Mă odihnesc pe tron, mă sprijin pe întreg universul și sunt complet satisfăcut, căci toate lucrurile și-au recăpătat sfințenia și pot să stau în pace în Sion încă o dată, iar oamenii de pe pământ pot duce vieți liniștite, mulțumitoare sub îndrumarea Mea. Toate popoarele gestionează totul în mâna Mea, toate popoarele și-au recăpătat inteligența anterioară și arătarea originală; ele nu mai sunt acoperite cu praf, ci, în Împărăția Mea, sunt la fel de pure ca jadul, fiecare cu fața precum cea a celui sfânt din inima omului, căci Împărăția Mea a fost înființată printre oameni.

© 2018 Horațiu Spătaru. Toate drepturile rezervate.
Creat cu Webnode
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți