Predica creștină: Cum Îl deosebim pe adevăratul Hristos de falși hristoși

12.07.2020

În întâmpinarea Domnului, nu putem pierde ocazia de a-L primi cu bucurie, ferindu-ne de profeți mincinoși și de falși hristoși. Elementul cheie este să ne concentrăm asupra ascultării glasului Domnului.

Tot felul de dezastre apar acum și profețiile din Biblie referitoare la venirea Domnului au fost, în mare parte, îndeplinite până la acest moment. Mulți frați și surori simt în adâncul inimii că Domnul e posibil să Se fi întors deja și cu toții Îl caută. Și totuși sunt mulți care se gândesc la aceste versete din Biblie: "Atunci, de vă va zice cineva: «Iată, aici e Hristos, sau acolo!», să nu credeți. Că se vor scula hristoşi mincinoși și proroci mincinoși și vor da semne mari și minuni ca să amăgească, de se va putea, și pe cei aleși" (Matei 24:23-24). Chiar dacă ar putea auzi pe cineva mărturisind că Domnul S-a întors, ei nu caută sau cercetează această afirmație ci, în schimb, urmează lumea religioasă și se agață de ideea că "orice mesaj care propovăduiește că Domnul S-a întors în trup este fals". Dacă facem acest lucru, vom fi noi capabili să întâmpinăm întoarcerea Domnului? Domnul Isus Și-a profețit în repetate rânduri întoarcerea așa că, dacă am interpreta cuvintele Sale prin faptul că orice mesaj care propovăduiește că Domnul S-a întors în trup este fals, atunci nu am nega întoarcerea Domnului? Într-adevăr, atunci ne-am împotrivi lui Dumnezeu și am comite o greșeală teribilă. Când vine vorba de așteptarea întoarcerii Domnului, nu putem rămâne pasiv reticenți, deoarece, procedând astfel, vom rata întoarcerea Lui. Pentru a-L întâmpina pe Domnul, trebuie să căutăm să ascultăm activ glasul lui Dumnezeu, exact așa cum zice în Biblie: "La miezul nopţii a răsunat un strigăt: «Iată mirele! Ieşiţi-i în întâmpinare!»" (Matei 25:6). De asemenea, și Apocalipsa profețește: "Iată, Eu stau la uşă şi bat! Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el şi voi mânca cu el, şi el cu Mine" (Apocalipsa 3:20), și "Cel ce are urechi, să audă ce zice bisericilor Duhul!" (Apocalipsa 2:7). Este voia Domnului ca noi să rămânem atenți și concentrați pe auzirea vocii lui Dumnezeu. În momentul în care cineva mărturisește că Domnul S-a întors, noi trebuie să fim fecioarele înțelepte care caută activ glasul Domnului, căci numai în acest felvom fi capabili să Îl întâmpinăm pe Domnul. Dacă tot ce facem este să ne ferim de falșii hristoși și sfârșim prin a-I închide ușile noastre Domnului chiar și atunci când Se întoarce, nu ar fi acest lucru ca și cum am înceta întru totul să mâncăm doar de teamă să nu ne înecăm? Și nu am fi noi atunci asemeni fecioarelor nesăbuite, incapabili să-L întâmpinăm pe Domnul, abandonați și eliminați? Oile lui Dumnezeu Îi ascultă glasul; cei care au cu adevărat calibru și discernământ vor asculta vocea lui Dumnezeu, pot căuta adevărul și pot face diferența între adevăratul Hristos și falșii hristoși. Ei nu vor fi amăgiți de falși hristoși. Prin urmare, ceea ce trebuie să înțelegem acum mai mult decât orice, este cum să facem diferența între adevăratul Hristos și falșii hristoși. Numai procedând în acest fel vom fi protejați de înșelăciunile hristoșilor mincinoși și vom fi capabili să întâmpinăm întoarcerea Domnului. Părtășia noastră de mai jos urmărește acest aspect al adevărului.

Prima cale de a face diferența între Hristos adevărat și falși hristoși: recunoașterea lui Hristos ca fiind adevărul, calea și viața

Pentru a judeca dacă cineva este adevăratul Hristos sau un hristos fals, trebuie să urmărim dacă poate exprima adevărul și dacă poate îndeplini lucrarea de mântuire a omului. Dumnezeu spune: "El, care este întruparea lui Dumnezeu, va avea esenţa lui Dumnezeu şi El, care este întruparea lui Dumnezeu, se va exprima ca Dumnezeu. De vreme ce Dumnezeu se întrupează, va aduce cu Sine lucrarea pe care trebuie să o facă şi, de vreme ce Dumnezeu se întrupează, va exprima ce este El şi va putea să aducă adevărul omului, să dea viaţă omului şi să îi arate omului calea. Trupul care nu conţine esenţa lui Dumnezeu cu siguranţă nu este Dumnezeu întrupat; în privinţa aceasta nu există nicio îndoială. Pentru a cerceta dacă este trupul întrupat al lui Dumnezeu, omul trebuie să constate lucrul acesta după firea pe care o exprimă El şi cuvintele pe care le spune. Adică faptul că este sau nu trupul întrupat al lui Dumnezeu şi dacă este sau nu adevărata cale trebuie judecat după esenţa Lui. Şi astfel, pentru a stabili[a] dacă este trupul lui Dumnezeu întrupat, cheia este să se acorde atenţie esenţei Lui (lucrării Lui, cuvintelor Lui, firii Lui şi multor altor lucruri) mai degrabă decât aspectului exterior. Dacă omul Îi vede doar înfăţişarea exterioară şi nu ţine seamă de esenţa Lui, atunci aceasta arată ignoranţa şi naivitatea omului" (Prefață la "Cuvântul Se arată în trup"). "Dumnezeu care S-a întrupat se numește Hristos, iar astfel Hristosul care le poate da oamenilor adevărul se numește Dumnezeu. Nu există nimic prea exagerat în această privință, deoarece El deține esența lui Dumnezeu și firea și înțelepciunea lui Dumnezeu în lucrarea Lui, care sunt nerealizabile de către om. Aceia care se numesc Hristoși pe ei înșiși și totuși nu pot săvârși lucrarea lui Dumnezeu, sunt escroci. Hristos nu este numai manifestarea lui Dumnezeu pe pământ, ci și trupul special asumat de Dumnezeu în timp ce Își săvârșește și întregește lucrarea printre oameni. Acest trup nu este unul care poate fi înlocuit de orice om, ci unul care poate purta așa cum trebuie lucrarea lui Dumnezeu pe pământ și poate exprima firea lui Dumnezeu și Îl reprezintă bine pe Dumnezeu, oferindu-i omului viață. Mai devreme sau mai târziu, cei care se dau drept Hristos vor cădea cu toții, pentru că, deși susțin că sunt Hristos, ei nu dețin nimic din esența lui Hristos. Și astfel spun că autenticitatea lui Hristos nu poate fi definită de om, ci este acceptată și decisă de Dumnezeu Însuși" ("Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice" din Cuvântul Se arată în trup).

Cuvintele lui Dumnezeu spun foarte clar că numai Dumnezeu întrupat poate fi numit Hristos. Hristos este Duhul lui Dumnezeu materializat în trup, adică ceea ce Dumnezeu are și este, firea lui Dumnezeu și înțelepciunea Lui, toate realizate în trup. Hristos are esență divină, El este adevărul întrupat; El poate exprima adevărul pentru a păstori și a aproviziona oamenii oameni oricând și oriunde și doar Hristos poate face lucrarea de răscumpărare și de mântuire a omenirii. Acesta este un lucru de netăgăduit. De exemplu, Domnul Isus a fost Hristos întrupat; El a fost capabil să exprime adevărul oricând și oriunde, i-a adus omului calea pocăinței și l-a izbăvit pe om de robia legii. Domnul a avut, de asemenea, câteva cerințe pentru ca noi să înțelegem cum să îi iubim și să-i iertăm pe alții și, pentru a putea lua asupra-Și păcatele noastre, a fost El Însuși răstignit. Toată lucrarea pe care Domnul Isus a făcut-o și toate cuvintele pe care le-a rostit, la fel ca iubirea și mila Sa pentru omenire, toate au fost lucruri pe care niciun om nu le-ar fi putut săvârși vreodată și ele rerezintă în întregime identitatea lui Dumnezeu.

Pe de altă parte, falșii hristoși sunt, în esență, duhuri rele și demoni. Falșii hristoși sunt complet lipsiți de adevăr, darămite capabili de a-l exprima. Cei mai mulți dintre ei sunt aroganți și extrem de absurzi. Ei știu că oamenii idolatrizează cunoașterea biblică, așa că se folosesc de această mentalitate pentru a răstălmăci Biblia, a scoate versete din context și pentru a lansa tot felul de teorii absurde menite să înșele oamenii. Cuvintele lor nu numai că sunt incapabile să aducă schimbări în firea oamenilor sau să le permită să-L cunoască pe Dumnezeu, dar fac și ca sufletele oamenilor să se întunece și să se deprime. Ei nu îndrăznesc să își facă publice cuvintele pentru ca întreaga omenire să poată căuta și cerceta, ci doar pot să înșele în secret o mână de oameni lipsiți de discernământ. Așadar, pentru a face diferența dintre Hristos adevărat și hristoșii falși, trebuie să le deslușim mai întâi esența; doar acel Hristos care are esență divină este capabil să exprime adevărul pentru a mântui și pentru a aproviziona omenirea, în timp ce aceia lipsiți de esență divină nu pot face asta, indiferent câtă cunoaștere au sau cât de capabili sunt. Spiritele rele și demonii sunt chiar mai puțin capabili să exprime adevărul sau să facă lucrarea de mântuire a omului; tot ce pot să facă este să înșele și să corupă oamenii. Prin urmare, este clar că, pentru a face diferența dintre adevăratul Hristos și falșii hristoși, trebuie să recunoaștem că Hristos este adevărul, calea și viața. Este exact așa cum a spus Domnul Isus: "Eu sunt calea, adevărul şi viaţa" (Ioan 14:6). "Ei Îl urmează pe Miel oriunde merge" (Apocalipsa 14:4).

A doua cale prin care să facem diferența între adevăratul Hristos și falșii hristoși: lucrarea lui Dumnezeu este întotdeauna nouă și niciodată veche, iar El nu Își repetă lucrarea

După cum știm cu toții, Dumnezeu e întotdeauna nou și niciodată vechi și El nu Își repetă lucrarea. Prin urmare, putem porni de la acest punct pentru a distinge între adevăratul Hristos și falșii hristoși. Mai întâi, permiteți-ne să citim un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: "Dacă, în prezent, trebuie să apară o persoană capabilă să arate semne și să facă minuni, să alunge demoni, să vindece bolnavii și să facă multe miracole, iar dacă această persoană pretinde că vine de la Isus, atunci ar fi vorba despre un fals realizat de duhurile rele și imitația acestora a lui Isus. Reține! Dumnezeu nu repetă aceeași lucrare. Etapa lucrării lui Isus a fost deja finalizată, iar Dumnezeu nu va relua niciodată acea etapă a lucrării. [...] Dacă, în timpul zilelor de pe urmă, Dumnezeu ar arăta semne, ar face minuni, ar alunga demoni și ar vindeca bolnavii - dacă ar face exact așa cum a făcut Isus - atunci Dumnezeu ar repeta aceeași lucrare, iar lucrarea lui Isus nu ar avea semnificație sau valoare. Astfel, Dumnezeu realizează o singură etapă a lucrării în fiecare epocă. Odată ce fiecare etapă a lucrării Sale a fost finalizată, este imitată la scurt timp de duhurile rele, iar după ce Satana începe să calce pe urmele Lui, Dumnezeu trece la o metodă diferită. Odată ce El a completat o etapă a lucrării Sale, aceasta este imitată de duhurile rele. Asta trebuie să vă fie clar" ("Cunoscând lucrarea lui Dumnezeu astăzi" din Cuvântul Se arată în trup).

Din cuvintele lui Dumnezeu, putem să ne dăm seama că El este mereu nou și niciodată vechi și că nu Își repetă lucrarea. De fiecare dată când Dumnezeu Își îndeplinește lucrarea, El începe o nouă epocă și o încheie pe cea veche, prilejuind o etapă mai nouă și mai înaltă a lucrării. De exemplu, Iahve Dumnezeu a finalizat lucrarea de proclamare a legilor și poruncilor și de conducere a vieților oamenilor din Epoca Legii. Când Domnul Isus a venit să-Și îndeplinească lucrarea, El nu a repetat lucrarea ce fusese făcută deja; în schimb, El a dus la bun sfârșit Epoca Legii, a început Epoca Harului și a îndeplinit lucrarea de mântuire a omului și de iertare a păcatelor sale. Doar Dumnezeu Însuși ar fi putut face o asemenea lucrare. Cu toate acestea, întrucât falșii hristoși nu au esența lui Dumnezeu, ei sunt incapabili să facă lucrarea lui Dumnezeu și cu atât mai puțin sunt capabili să facă lucrarea începerii unei noi epoci și încheierii unei epoci vechi. Tot ce pot face este să urmărească lucrarea lui Dumnezeu, imitând tonul vorbirii lui Dumnezeu și cuvintele pe care le-a spus și imitând lucrarea pe care El a făcut-o în trecut. Ei afișează niște semne și minuni simple și se pretind a fi Dumnezeu cu scopul de a înșela oamenii. În plus, hristoșii falși nu dețin nicio autoritate; oricât ar încerca să Îl imite pe Domnul, ei nu vor putea niciodată să facă semne și minuni asemeni celor săvârșite de Domnul Isus, cum ar fi hrănirea celor cinci mii cu doi pești și cinci pâini sau readucerea la viață a lui Lazăr. Asta înseamnă că Dumnezeu din zilele de pe urmă cu siguranță nu va repeta lucrarea făcută anterior de Domnul Isus, iar toți cei care în zilele de pe urmă imită lucrarea lui Dumnezeu, care afișează câteva semne și minuni simple, vindecă bolnavii și alungă demonii pentru a înșela oamenii sunt, în mod cert, spirite rele deghizate; sunt hristoși falși. De aceea, Domnul Isus ne-a dat acest avertisment: "Că se vor scula hristoşi mincinoși și proroci mincinoși și vor da semne mari și minuni ca să amăgească, de se va putea, și pe cei aleși" (Matei 24:23-24).

În urma acestei părtășii devenim conștienți de faptul că Hristos are esența vieții lui Dumnezeu și numai Hristos poate să exprime adevărul și să aprovizioneze viețile oamenilor. Atunci când cei care iubesc adevărul și sunt însetați de adevăr ascultă cuvântul lui Dumnezeu, ei sunt atrași și cuceriți de cuvântul Lui. Astfel de oameni aparțin lui Dumnezeu; ei sunt capabili să înțeleagă glasul lui Dumnezeu și să-L recunoască pe Hristos drept Dumnezeu Însuși. De exemplu, Petru, Ioan și alți discipoli au recunoscut cu toții în cuvintele Domnului Isus că El era Messia întors, așadar, unul câte unul, au început să-L urmeze. Dumnezeu Atotputernic a venit acum în zilele de pe urmă și, începând cu casa lui Dumnezeu, El face lucrarea de judecată și exprimă toate adevărurile întru mântuirea omenirii; El dezvăluie în totalitate misterul lucrării de gestionare de șase mii de ani a lui Dumnezeu și expune natura și esența satanică a omului, astfel încât acesta să poată cunoaște adevărul corupției sale și să aibă o cale care să conducă spre o schimbare a firii sale. De asemenea, Dumnezeu Atotputernic ne spune cum să punem în practică cuvintele lui Dumnezeu, cum să trăim o umanitate adecvată, laolaltă cu multe alte lucruri și, împreună, toate aceste lucruri sunt calea spre viață veșnică. Lucrarea de mântuire a omenirii făcută de Dumnezeu Atotputernic este lucrarea lui Dumnezeu Însuși care îndeplinește cu precizie aceste profeții din Biblie: "Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta. Însă când va veni El, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul. Căci El nu va vorbi de la Sine, ci va vorbi tot ceea ce va auzi şi vă va anunţa lucrurile ce urmează să vină" (Ioan 16:12-13). "Iar dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec. Căci Eu n-am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea" (Ioan 12:47).

Acum, cartea cuvintelor exprimate de Dumnezeu Atotputernic "Cuvântul Se arată în trup", a fost făcută publică pe internet pentru a putea fi urmărită și cercetată de către iubitorii de adevăr din întreaga lume. Mulți oameni care tânjesc după apariția lui Dumnezeu au citit cuvintele exprimate de Dumnezeu Atotputernic și le-au recunoscut ca glasul Lui, devenind astfel siguri că Dumnezeu Atotputernic este Domnul Isus întors în zilele de pe urmă. Unul câte unul, ei calcă pe urmele Mielului și se întorc înaintea tronului lui Dumnezeu. Acesta este în întregime rezultatul lucrării lui Dumnezeu Însuși, care îndeplinește întru totul această profeție din Isaia, capitolul 2, versetul 2: "Și, în zilele de pe urmă, se va întâmpla că muntele casei lui Iahve va fi stabilit în vârful munților și va fi înălțat deasupra dealurilor; iar toate popoarele vor merge la el." Este evident că, în întâmpinarea Domnului, este esențială concentrarea asupra ascultării vocii lui Dumnezeu și recunoașterii lui Hristos ca fiind adevărul, calea și viața. Ar trebui să căutăm și să cercetăm atunci când auzim că undeva există cuvântările lui Dumnezeu sau cineva propovăduiește întoarcerea Domnului. Dacă rămânem temători în a fi înșelați de hristoși falși și ne ținem garda sus, dacă nu îndrăznim să căutăm sau să cercetăm și refuzăm să acceptăm mântuirea lui Dumnezeu Atotputernic - Hristos din zilele de pe urmă - nu am fi noi atunci nesăbuiți până la extrem? Dacă am face asta, vom fi pierdut pentru totdeauna mântuirea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă!

Note de subsol:

a. În textul original se citeşte "cât despreˮ.

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

🌾🌾Ești o virgină înțeleaptă ? Profețiile biblice au fost îndeplinite. Mirele a venit, și tu L-ai recuoscut? Citește acest articol, și te va ajuta să asculți vocea Domnului și să-L întâmpini. 🔗

© 2018 Horațiu Spătaru. Toate drepturile rezervate.
Creat cu Webnode
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți