De ce numai experimentând lucrarea lui Dumnezeu întrupat şi supunându-se acesteia poate o persoană să-L cunoască pe Dumnezeu?
Versete din Biblie pentru referințe:
"Şi Cuvântul a devenit trup şi a locuit printre noi, iar noi am privit slava Lui, o slavă ca a Singurului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr" (Ioan 1:14).
"Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Dacă M-aţi cunoscut pe Mine, Îl veţi cunoaşte şi pe Tatăl Meu. Şi de acum Îl cunoaşteţi şi L-aţi văzut" (Ioan 14:6-7).
"Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în Mine" (Ioan 14:10).
"Eu şi Tatăl una suntem" (Ioan 10:30).
Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:
Când Dumnezeu nu devenise trup, oamenii nu înțelegeau mare parte din ceea ce El spunea, deoarece provenea din divinitate completă. Perspectiva și contextul a ceea ce spunea El era invizibil și de neatins pentru omenire; era exprimat dintr-un tărâm spiritual pe care oamenii nu îl puteau vedea. Căci oamenii care trăiau în trup nu puteau să treacă prin tărâmul spiritual. Dar după ce Dumnezeu a devenit trup, El a vorbit omenirii din perspectiva umanității și a depășit sfera tărâmului spiritual. El a putut să-Și exprime firea, voia și atitudinea divină prin lucruri pe care oamenii și le puteau imagina și lucruri pe care ei le vedeau și le întâlneau în viețile lor și folosind metode pe care oamenii le puteau accepta, într-un limbaj pe care ei îl puteau înțelege și o cunoaștere pe care o puteau pricepe, ca să permită omenirii să înțeleagă și să-L cunoască pe Dumnezeu, să înțeleagă intenția Sa și standardele cerute de El în sfera capacității lor, în gradul în care erau capabili. Acestea au fost metoda și principiul lucrării lui Dumnezeu în umanitate. Deși căile și principiile lui Dumnezeu de a lucra în trup au fost în mare parte obținute în și prin umanitate, a obținut într-adevăr rezultatele care nu puteau fi obținute lucrând direct în divinitate. Lucrarea lui Dumnezeu în umanitate era mai concretă, autentică și direcționată, metodele erau mult mai flexibile, iar în ceea ce privește forma, a depășit Epoca Legii.
Fragment din "Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (III)" în Cuvântul Se arată în trup
Dumnezeu începe o nouă etapă a lucrării în zilele de pe urmă. El va dezvălui chiar mai mult din firea Lui și nu va fi compasiunea și iubirea din timpul lui Isus. Din moment ce are o nouă lucrare de făcut, această nouă lucrare va fi însoțită de o nouă fire. Deci, dacă această lucrare ar fi făcută de Duh - dacă Dumnezeu nu devenea trup și, în schimb, Duhul vorbea direct prin intermediul tunetului, astfel încât omul nu avea niciun mod de a intra în contact cu El, ar putea omul să-I cunoască firea? Dacă ar fi doar Duhul care ar face lucrarea, atunci omul nu ar avea niciun mod de a ajunge să cunoască firea lui Dumnezeu. Oamenii pot contempla firea lui Dumnezeu cu proprii ochi doar atunci când El devine trup, când Cuvântul apare în trup și Își exprimă întreaga fire prin trup. Dumnezeu realmente și cu adevărat trăiește printre oameni. El este tangibil; omul chiar poate să interacționeze cu firea Sa, să interacționeze cu ceea ce are și este El; doar în acest mod poate omul să ajungă cu adevărat să Îl cunoască.
Fragment din "Viziunea lucrării lui Dumnezeu (3)" în Cuvântul Se arată în trup
Sub incidența lucrării pe care Domnul Isus a finalizat-o în Epoca Harului, poți vedea un alt aspect a ceea ce Dumnezeu are și este. A fost exprimat prin trupul Lui și a fost făcut posibil pentru ca oamenii să-l vadă și să-l aprecieze prin umanitatea Sa. În Fiul Omului, oamenii au văzut cum Dumnezeu în trup Și-a trăit umanitatea și au văzut divinitatea lui Dumnezeu exprimată prin trup. Aceste două tipuri de exprimare le-au permis oamenilor să vadă un Dumnezeu foarte real și le-au permis să își formeze un concept diferit în privința lui Dumnezeu. Totuși, în perioada de timp dintre crearea lumii și sfârșitul Epocii Legii, adică, înainte de Epoca Harului, ceea ce a fost văzut, auzit și trăit de oameni a fost doar aspectul divin al lui Dumnezeu. A fost ceea ce Dumnezeu a făcut și a spus într-un tărâm intangibil și lucrurile pe care El le-a exprimat din persoana Sa reală care nu puteau fi văzute sau atinse. Deseori, aceste lucruri i-au făcut pe oameni să simtă că Dumnezeu era foarte măreț si că ei nu se puteau apropia de El. Impresia pe care Dumnezeu le-o dădea, de obicei, oamenilor, era că El apărea și dispărea și oamenii simțeau chiar că toate gândurile și ideile Sale erau așa de misterioase și eluzive că nu exista niciun mod de a ajunge la acestea, cu atât mai puțin să încerci chiar să le înțelegi și să le apreciezi. Pentru oameni, totul la Dumnezeu era foarte distant - atât de distant încât oamenii nu puteau să-l vadă sau să-l atingă. [...] În perioada de timp în care Domnul Isus lucra, oamenii puteau vedea că Dumnezeu avea multe exprimări omenești. De exemplu, putea să danseze, putea să participe la nunți, putea să se împărtășească cu oamenii, să vorbească cu ei și să discute lucruri cu ei. În plus față de acelea, Domnul Isus a finalizat și o mare parte din lucrare care reprezenta divinitatea Sa și, desigur, toată această lucrare era o expresie și o dezvăluire a firii lui Dumnezeu. În acest timp, când divinitatea lui Dumnezeu a fost realizată într-un trup obișnuit pe care oamenii îl puteau vedea și atinge, ei nu mai simțeau că El apărea și dispărea, că nu se puteau apropia de El. Din contră, ei puteau să încerce să priceapă voia lui Dumnezeu sau să-I înțeleagă divinitatea prin fiecare mișcare, prin cuvintele și lucrarea Fiului Omului. Fiul Omului întrupat exprima divinitatea lui Dumnezeu prin umanitatea Sa și transmitea omenirii voia lui Dumnezeu. Iar prin exprimarea voii și firii lui Dumnezeu, El le dezvăluia oamenilor și pe Dumnezeu Cel care nu poate fi văzut sau atins în tărâmul spiritual. Ceea ce oamenii vedeau era Dumnezeu Însuși, tangibil, și din carne și oase. Așadar, Fiul Omului întrupat făcea să fie concrete și umanizate lucrurile precum propria Lui identitate, statutul, imaginea, firea și ceea ce El are și este. Deși înfățișarea externă a Fiului Omului avea anumite limitări în privința imaginii lui Dumnezeu, esența Sa și ceea ce El are și este erau cu totul capabile să reprezinte propria identitate și statutul lui Dumnezeu - existau doar câteva diferențe în forma de exprimare. Indiferent dacă este umanitatea sau divinitatea Fiului Omului, nu putem nega că El reprezenta propria identitate și statutul lui Dumnezeu. În acest timp, totuși, Dumnezeu lucra prin trup, vorbea din perspectiva trupului și stătea în fața omenirii cu identitatea și statutul Fiului Omului, iar acest lucru le dădea oamenilor oportunitatea de a întâlni și a experimenta cuvintele adevărate și lucrarea lui Dumnezeu în mijlocul omenirii. Le permitea, de asemenea, să înțeleagă divinitatea și măreția Lui în mijlocul smereniei, precum și să dobândească o înțelegere preliminară și o definiție preliminară a autenticității și realității lui Dumnezeu.
Fragment din "Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (III)" în Cuvântul Se arată în trup
În timpul când L-a urmat pe Isus, Petru a avut multe păreri despre El și L-a judecat întotdeauna din propria sa perspectivă. Deși a avut un anumit grad de înțelegere a Duhului, Petru nu a fost foarte luminat, de aceea și cuvintele lui, când a spus: "Trebuie să Îl urmez pe Cel trimis de Tatăl ceresc. Trebuie să-L recunosc pe Cel ales de Duhul Sfânt". El nu a înțeles lucrurile pe care le-a făcut Isus și nu a primit nicio luminare. După ce L-a urmat o vreme, a devenit interesat de ceea ce făcea și spunea El, și de Isus Însuși. A ajuns să simtă că Isus inspira atât afecțiune, cât și respect; îi plăcea să se asocieze cu El și să rămână alături de El, iar ascultarea cuvintelor lui Isus îi dădea provizii și ajutor. De-a lungul timpului când L-a urmat pe Isus, Petru a observat și a pus la inimă totul despre viața Lui: acțiunile, cuvintele, mișcările și expresiile Lui. A dobândit o înțelegere adâncă a faptului că Isus nu era ca oamenii obișnuiți. Cu toate că înfățișarea Lui omenească era extrem de obișnuită, El era plin de iubire, compasiune și toleranță față de om. Tot ce făcea sau spunea era de mare ajutor pentru alții și, alături de El, Petru a văzut și a învățat lucruri pe care nu le mai văzuse sau avusese înainte. El a văzut că, deși Isus nu avea nicio statură impresionată, nicio umanitate neobișnuită, El avea un aer cu adevărat extraordinar și neobișnuit în jurul Lui. Deși Petru nu și-a putut explica pe deplin acest lucru, el a putut vedea că Isus acționa în mod diferit de toți ceilalți, pentru că El făcea lucruri extrem de diferite de cele făcute de omul obișnuit. Din timpul petrecut în contact cu Isus, Petru și-a dat seama și că Dumnezeu avea caracterul diferit de cel al unui om obișnuit. El acționa, mereu, în mod constant și niciodată cu grabă, niciodată nu exagera și nici nu subestima un subiect și Își conducea viața într-un mod care era atât normal, cât și admirabil. În conversație, Isus era elegant și grațios, deschis și vesel, dar senin, și nu Și-a pierdut niciodată demnitatea în executarea lucrării Lui. Petru a văzut că Isus era, uneori, taciturn, dar, alteori, vorbea neîncetat. Era, uneori, atât de fericit, încât devenea sprinten și plin de viață ca un porumbel, dar, uneori, se întrista atât, încât nu vorbea deloc, ca și cum ar fi fost o mamă bătută de vreme. Câteodată, era plin de mânie, ca un brav soldat atacând ca să ucidă dușmani și, uneori, chiar ca un leu furios. Uneori râdea; alteori Se ruga și plângea. Indiferent de modul în care acționa Isus, Petru a ajuns să aibă o iubire și un respect fără limite pentru El. Râsul lui Isus îl umplea de fericire, tristețea Lui îl afunda în durere, mânia Lui îl înfricoșa, în timp ce mila, iertarea și strictețea Lui îl făceau să ajungă să-L iubească, cu adevărat, pe Isus, dezvoltând o adevărată venerație și dor adevărat față de El. Desigur, doar treptat a ajuns Petru să înțeleagă toate aceste lucruri, odată ce trăise alături de Isus vreme de câțiva ani.
Fragment din "Cum a ajuns Petru să-L cunoască pe Isus" în Cuvântul Se arată în trup
Frumusețea lui Dumnezeu este exprimată în lucrarea Sa: doar când experimentează lucrarea Sa pot oamenii să-I descopere frumusețea, doar în experiențele lor actuale pot ei să aprecieze frumusețea lui Dumnezeu, și fără a o observa în viața reală, nimeni nu poate descoperi frumusețea lui Dumnezeu. Există atât de multe lucruri de iubit la Dumnezeu, dar fără a interacționa efectiv cu El, oamenii sunt incapabili să le descopere. Ceea ce înseamnă că, dacă Dumnezeu nu S-ar fi întrupat, oamenii ar fi fost incapabili să interacționeze cu adevărat cu El, și dacă ei ar fi incapabili să interacționeze cu adevărat cu El, ei, de asemenea, ar fi incapabili să Îi experimenteze lucrarea - și astfel, iubirea lor pentru Dumnezeu ar fi contaminată cu multă falsitate și imaginație. Iubirea pentru Dumnezeu din ceruri nu este la fel de reală ca iubirea pentru Dumnezeul de pe pământ, căci cunoașterea lui Dumnezeu din ceruri de către oameni este construită pe închipuirile lor, mai degrabă decât pe ceea ce au văzut cu proprii lor ochi și ce au experimentat ei personal. Când Dumnezeu vine pe pământ, oamenii pot să Îi privească faptele reale și frumusețea Sa și ei pot vedea totul din firea Sa practică și normală, toate acestea fiind de o mie de ori mai reale decât cunoașterea lui Dumnezeu din cer. Indiferent cât de mult oamenii Îl iubesc pe Dumnezeu din cer, nu există nimic real la această iubire și este plină de idei umane. Indiferent cât de mică este iubirea lor pentru Dumnezeu de pe pământ, iubirea lor este reală; chiar dacă există doar puțin din ea, ea este tot reală. Dumnezeu îi face pe oameni să Îl cunoască prin lucrare adevărată, și prin această cunoaștere El le câștigă dragostea. Este ca și cu Petru: dacă el nu ar fi trăit cu Isus, ar fi fost imposibil pentru el să-L adore pe Isus. La fel era și loialitatea sa către Isus, construită pe interacțiunea lui cu Isus. Pentru a-l face pe om să-L iubească, Dumnezeu a venit printre oameni și trăiește împreună cu oamenii și tot ceea îl face pe om să vadă și să experimenteze este realitatea lui Dumnezeu.
Fragment din "Cei care Îl iubesc pe Dumnezeu vor trăi veșnic în lumina Lui" în Cuvântul Se arată în trup
Grupul de oameni pe care Dumnezeu întrupat dorește să îi câștige astăzi este alcătuit din cei care se conformează voinței Lui. Oamenii trebuie numai să se supună lucrării Lui, nu să se preocupe mereu cu idei despre Dumnezeul din ceruri, să trăiască în incertitudine sau să facă lucrurile dificile pentru Dumnezeul întrupat. Cei care sunt capabili să I se supună Lui sunt aceia care Îi ascultă cuvintele și se supun în mod absolut aranjamentelor Lui. Acești oameni nu se gândesc absolut deloc la cum este cu adevărat Dumnezeul din ceruri sau ce fel de lucrare face în prezent Dumnezeul din ceruri în omenire, ci își dau cu totul inimile lui Dumnezeu pe pământ și își așază întreaga ființă în fața Lui. Nu se gândesc niciodată la propria lor siguranță și nu fac mare caz de normalitatea și caracterul practic al Dumnezeului întrupat. Cei care se supun Dumnezeului întrupat pot fi desăvârșiți de către El. Cei care cred în Dumnezeul din ceruri nu vor câștiga nimic. Asta pentru că nu Dumnezeul din ceruri, ci Dumnezeul de pe pământ este cel care acordă oamenilor promisiunile și binecuvântările. Oamenii nu ar trebui să-L amplifice mereu pe Dumnezeul din ceruri și să-L vadă pe Dumnezeul pe pământ ca pe o persoană medie. Acest lucru este nedrept. Dumnezeul din ceruri este măreț și minunat, cu înțelepciune extraordinară, dar acesta nu există deloc. Dumnezeu pe pământ este foarte mediocru și nesemnificativ; El este, de asemenea, foarte normal. El nu are o minte extraordinară sau fapte cutremurătoare. El doar vorbește într-o manieră foarte normală și concretă. În timp ce El nu vorbește prin tunet și nu invocă vântul și ploaia, El este cu adevărat întruparea lui Dumnezeu din ceruri și este cu adevărat Dumnezeu trăind printre oameni. Oamenii nu trebuie să-L amplifice pe cel pe care sunt capabili să-L înțeleagă și care corespunde propriilor lor imaginații drept Dumnezeu sau să-L vadă pe Cel pe care nu-L pot accepta și nu și-l pot sub nicio formă imagina ca fiind umil. Toate acestea reprezintă rebeliunea oamenilor; toate acestea sunt sursa rezistenței omenirii în fața lui Dumnezeu.
Fragment din "Oamenii care pot fi absolut supuși caracterului practic al lui Dumnezeu sunt aceia care Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu" în Cuvântul Se arată în trup