Cum ar trebui o persoană să înţeleagă că Hristos este adevărul, calea şi viaţa?

09.11.2019

Versete din Biblie pentru referințe:

"La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu" (Ioan 1:1-2).

"Şi Cuvântul a devenit trup şi a locuit printre noi, [...] plin de har şi de adevăr" (Ioan 1:14).

"Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine" (Ioan 14:6).

"Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi viaţă" (Ioan 6:63).

Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

Adevărul vine din lumea omului, totuși, adevărul dintre oameni este dat mai departe de Hristos. Își are originea de la Hristos, adică de la Dumnezeu Însuși, și este de neatins de către om.

Fragment din "Succesul sau eșecul depind de cărarea pe care umblă omul" în Cuvântul Se arată în trup

"La început a fost Cuvântul, iar Cuvântul a fost cu Dumnezeu, și Cuvântul a fost Dumnezeu, iar Cuvântul S-a întrupat". Aceasta (lucrarea arătării Cuvântului în trup) este lucrarea pe care Dumnezeu o va săvârși în zilele de pe urmă și este ultimul capitol al întregului Său plan de gestionare (planul mântuirii) și, astfel, Dumnezeu trebuie să vină pe pământ pentru a-Și manifesta cuvintele în trup.

Fragment din "Totul se împlinește prin cuvântul lui Dumnezeu" în Cuvântul Se arată în trup

De data aceasta, Dumnezeu vine să săvârșească lucrarea nu într-un trup spiritual, ci într-un trup foarte obișnuit. Nu numai că este trupul celei de-a doua întrupări a lui Dumnezeu, ci și trupul în care Se întoarce Dumnezeu. Este un trup foarte obișnuit. În El, nu poți vedea ceva diferit de alții, dar poți primi de la El adevăruri pe care nu le-ai mai auzit înainte. Acest trup nesemnificativ este întruchiparea tuturor cuvintelor adevărului de la Dumnezeu, care săvârșesc lucrarea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă și expresia întregii Lui firi pe care omul va ajunge să o cunoască. Nu ți-ai dorit foarte mult să Îl vezi pe Dumnezeu în ceruri? Nu ți-ai dorit foarte mult să Îl înțelegi pe Dumnezeu din ceruri? Nu ți-ai dorit foarte mult să vezi destinația omenirii? El îți va spune toate aceste secrete pe care niciun alt om nu a putut să ți le spună și El îți va spune chiar și adevărurile pe care nu le înțelegi. El este poarta ta către Împărăție și ghidul tău către epoca nouă. Un astfel de trup obișnuit deține multe mistere de nepătruns. Faptele Sale pot fi enigmatice pentru tine, dar obiectivul întregii Sale lucrări este suficient pentru ca tu să vezi că El nu este doar un simplu trup, așa cum crede omul. Deoarece El reprezintă voința lui Dumnezeu, precum și grija arătată de El omenirii în zilele de pe urmă. Deși nu poți auzi cuvintele pe care le rostește El, care par să zguduie cerul și pământul sau să Îi vezi ochii ca niște flăcări vii și deși nu poți simți disciplina toiagului Lui de fier, poți auzi din cuvintele Lui furia lui Dumnezeu, și să știi că Dumnezeu arată compasiune omenirii; poți vedea firea Lui dreaptă și înțelepciunea Lui și, mai mult decât atât, îți poți da seama de preocuparea și grija pe care Dumnezeu le are pentru întreaga omenire. Lucrarea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă este pentru a-i permite omului să Îl vadă în ceruri cum trăiește printre oameni pe pământ și pentru a-i permite omului să vină să Îl cunoască, să asculte de El, să Îl venereze și să Îl iubească. De aceea, El S-a întrupat pentru a doua oară. [...]

Tot ceea ce aveți astăzi se datorează acestui trup. Aveți șansa de a trăi pentru că Dumnezeu trăiește în trup. Toată această avere a fost câștigată datorită acestui om obișnuit. Și nu numai asta, dar, în final, fiecare națiune I se va închina acestui om obișnuit și Îi va mulțumi și va asculta de acest om nesemnificativ. Deoarece El este Cel care a adus adevărul, viața și modul de a mântui omenirea întreagă, a potolit conflictul dintre Dumnezeu și om, i-a adus pe Dumnezeu și pe om mai aproape și a comunicat gândurile între ei. Tot El este Cel care I-a adus o și mai mare slavă lui Dumnezeu. Nu-i așa că un om obișnuit ca acesta este vrednic de încrederea și adorația ta? Nu este un asemenea trup obișnuit potrivit de a fi numit Hristos? Poate un asemenea om obișnuit să nu fie expresia lui Dumnezeu în rândul oamenilor? Nu este un asemenea om, care ajută omenirea să fie cruțată de dezastru, demn de iubirea voastră și de a fi păstrat? Dacă respingeți adevărurile rostite de gura Lui și, de asemenea, detestați existența Lui printre voi, atunci care va fi soarta voastră?

Fragment din "Știi? Dumnezeu a făcut un lucru minunat în rândul oamenilor" în Cuvântul Se arată în trup

Și totuși, este această persoană obișnuită, ascunsă printre oameni, cea care face noua lucrare de a ne salva. El nu clarifică nimic pentru noi, nici nu ne spune de ce a venit. El doar face lucrarea pe care intenționează El să o facă în etape și conform planului Său. Cuvintele și prorocirile Sale devin tot mai frecvente. De la consolare, predici, reamintire și avertizare, până la reproșuri și disciplinare; de la un ton care este blând și bun, până la cuvinte care sunt aprige și mărețe - ele toate insuflă omului atât milă, cât și tulburare. Tot ceea ce El spune își găsește ecou în secretele ascunse profund în interiorul nostru, cuvintele Sale ne înțeapă inimile, ne înțeapă duhurile și ne lasă rușinați și umiliți. [...]

Fără ca noi să știm, acest om nesemnificativ ne-a condus în lucrarea lui Dumnezeu, etapă după etapă. Trecem prin nenumărate încercări, suntem supuși unor nenumărate mustrări și testați prin moarte. Învățăm despre firea dreaptă și măreață a lui Dumnezeu, ne bucurăm, de asemenea, de iubirea și mila Lui, ajungem să apreciem marea putere și înțelepciune a lui Dumnezeu, suntem martori ai frumuseții lui Dumnezeu și privim dorința fierbinte a lui Dumnezeu de a mântui omul. După cum spun cuvintele acestei persoane obișnuite, ajungem să cunoaștem firea și esența lui Dumnezeu, ajungem să înțelegem voia lui Dumnezeu, ajungem să cunoaștem natura și esența omului și vedem calea mântuirii și desăvârșirii. Cuvintele Sale ne fac să murim și ne fac să renaștem; cuvintele Sale ne consolează, totuși ne lasă copleșiți de vină și de un sentiment de datorie; cuvintele Sale ne aduc bucurie și pace, dar și mare durere. Uneori, suntem precum mieii la tăiere în mâinile Sale; uneori, suntem precum lumina ochilor Lui și ne bucurăm de iubirea și afecțiunea Sa; uneori, suntem precum dușmanul Său, transformat în cenușă de mânia Sa în ochii Lui. Suntem omenirea mântuită de El, suntem viermii din ochii Lui și suntem mieii pierduți pe care El se gândește să îi găsească zi și noapte. El este milos față de noi, El ne disprețuiește, El ne înalță, El ne consolează și ne îndeamnă, El ne ghidează, El ne luminează, El ne mustră și ne disciplinează și El chiar ne și blestemă. El se îngrijorează pentru noi zi și noapte, El ne protejează și are grijă de noi zi și noapte, El nu ne părăsește niciodată și Își dedică toată grija Sa nouă și plătește orice preț pentru noi. Printre cuvintele acestui trup mic și obișnuit, noi ne-am bucurat de întregimea lui Dumnezeu și am privit destinația pe care Dumnezeu ne-a acordat-o. [...]

Vorbirea lui Dumnezeu continuă și El utilizează diverse metode și perspective pentru a ne povățui ce să facem și pentru a-Și exprima vocea inimii Sale. Cuvintele Sale au puterea vieții și ne arată calea pe care ar trebui să mergem și ne permit să înțelegem care este adevărul. Începem să fim atrași de cuvintele Sale, începem să ne concentrăm pe tonul și maniera Sa de a vorbi și în mod involuntar începem să ne interesăm de vocea inimii acestei persoane neînsemnate. El face eforturi minuțioase pentru noi, Își pierde somnul și apetitul de dragul nostru, plânge pentru noi, oftează pentru noi, ne poartă bolile în locul nostru, suferă umilință de dragul destinației și mântuirii noastre, iar inima Sa sângerează și varsă lacrimi pentru împietrirea și răzvrătirea noastră. O astfel de ființă și posesiunile Sale sunt mai presus de o persoană obișnuită și nu pot fi avute sau obținute de niciunul dintre cei corupți. El are îngăduința și răbdarea pe care nicio persoană obișnuită nu le are, iar iubirea Sa nu este pomenită la nicio ființă creată. Nimeni în afară de El nu poate ști toate gândurile noastre sau nu poate avea o astfel de înțelegere a naturii și esenței noastre sau nu poate judeca răzvrătirea și corupția omenirii sau vorbi și lucra printre noi astfel în numele Dumnezeului din ceruri. Nimeni în afară de El nu poate avea autoritatea, înțelepciunea și demnitatea lui Dumnezeu; firea lui Dumnezeu și ce are El și ce este El sunt transmise, în întregime, de la El. Nimeni în afară de El nu ne poate arăta calea și nu ne poate aduce lumină. Nimeni în afară de El nu poate dezvălui tainele pe care Dumnezeu nu le-a divulgat de la creație până astăzi. Nimeni în afară de El nu ne poate salva de legăturile Satanei și de firea noastră coruptă. El Îl reprezintă pe Dumnezeu și exprimă vocea inimii lui Dumnezeu, îndemnurile lui Dumnezeu și cuvintele de judecată ale lui Dumnezeu către toată omenirea. El a început o epocă nouă, o eră nouă și a adus un pământ nou și cer nou, o lucrare nouă și El ne-a adus speranță și a încheiat viața neclară pe care o duceam și ne-a permis să privim complet calea mântuirii. El a cucerit întreaga noastră ființă și ne-a câștigat inimile. Din acel moment înainte, mințile noastre au devenit conștiente, iar duhurile noastre par să fie reînviate: Această persoană obișnuită, nesemnificativă, care trăiește printre noi și care a fost demult respinsă de noi - nu este El Domnul Isus, care este mereu în gândurile noastre și după care tânjim zi și noapte? Este El! Este chiar El! El este Dumnezeul nostru! El este adevărul, calea și viața! El ne-a permis să trăim din nou, să vedem lumina și ne-a oprit inimile noastre de la rătăcire. Ne-am întors în casa lui Dumnezeu, ne-am întors înaintea tronului Său, suntem față în față cu El, am fost martori ai înfățișării Sale și am văzut drumul ce ne așteaptă.

Fragment din "Privind arătarea lui Dumnezeu întru judecata și mustrarea Sa" în Cuvântul Se arată în trup

În Epoca Împărăției, Dumnezeu folosește cuvântul pentru a inaugura o nouă epocă, pentru a schimba metoda lucrării Sale și pentru a face lucrarea pentru întreaga epocă. Acesta este principiul prin care lucrează Dumnezeu în Epoca Cuvântului. El a devenit trup pentru a vorbi din diferite perspective, permițând omului să-L vadă cu adevărat pe Dumnezeu, care este Cuvântul care Se arată în trup, precum și înțelepciunea și natura Sa minunată. O astfel de lucrare este făcută pentru a atinge mai bine obiectivele de cucerire, desăvârșire și eliminare a omului. Acesta este adevăratul sens al folosirii cuvântului pentru a lucra în Epoca Cuvântului. Prin cuvânt, omul ajunge să cunoască lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu, esența omului și în ce trebuie să intre omul. Prin cuvânt, lucrarea pe care Dumnezeu dorește să o facă în Epoca Cuvântului este adusă, în întregime, la îndeplinire. Prin cuvânt, omul este descoperit, eliminat și încercat. Omul a văzut cuvântul, a auzit cuvântul și a devenit conștient de existența cuvântului. Ca rezultat, el crede în existența lui Dumnezeu, în atotputernicia și înțelepciunea lui Dumnezeu, precum și în iubirea lui Dumnezeu față de om și în dorința Lui de a-l mântui pe om. Deși cuvântul "cuvânt" este simplu și obișnuit, cuvântul din gura lui Dumnezeu Cel Întrupat zguduie întregul univers; transformă inima, noțiunile și vechea fire a omului și modul în care obișnuia să apară întreaga lume. De-a lungul veacurilor, numai Dumnezeu Cel de azi lucrează în acest fel și numai El vorbește astfel și vine pentru a-l mântui pe om astfel. Din acest moment înainte, omul trăiește sub îndrumarea cuvântului, păstorit și aprovizionat de cuvânt. Toată omenirea a ajuns să trăiască în lumea cuvântului, înăuntrul blestemelor și al binecuvântărilor cuvântului lui Dumnezeu și există și mai multe ființe omenești care au ajuns să trăiască sub judecata și mustrarea cuvântului. Aceste cuvinte și această lucrare sunt, toate, de dragul mântuirii omului, pentru împlinirea voinței lui Dumnezeu și pentru schimbarea înfățișării inițiale a lumii vechii creații. Dumnezeu a creat lumea prin cuvânt, îi conduce pe oamenii din tot universul prin cuvânt și, din nou, îi cucerește și îi mântuie prin cuvânt. În cele din urmă, El va folosi cuvântul pentru a pune capăt întregii lumi de demult. Numai atunci planul de gestionare (planul mântuirii) va fi complet încheiat.

Fragment din "Epoca Împărăției este Epoca Cuvântului" în Cuvântul Se arată în trup

Cuvântul s-a întrupat și Duhul adevărului s-a realizat în trup - că întreg adevărul, întreaga cale și întreaga viață au venit în trup, iar Duhul lui Dumnezeu a ajuns într-adevăr pe pămât și Duhul a venit în trup. Deși, superficial, acest lucru pare diferit de concepția făcută de Duhul Sfânt, în această lucrare ești în stare să vezi mai clar că Duhul a fost deja realizat în trup și, în plus, că a devenit Cuvântul trup, iar Cuvântul a apărut în trup și poți înțelege adevăratul sens al cuvintelor: La început era Cuvântul, iar Cuvântul era cu Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Mai mult, trebuie să înțelegi că de astăzi cuvintele sunt Dumnezeu și trebuie să vezi că devine Cuvântul trup. Aceasta este cea mai bună mărturie pe care o poți purta. Acest lucru dovedește că posezi adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu devenind trup - nu numai că ești capabil să-L cunoști și să-L analizezi, dar ești, de asemenea, conștient de faptul că felul în care umbli astăzi este modul de viață și calea adevărului. Isus a făcut o etapă a lucrării care numai a împlinit substanța "Cuvântului era cu Dumnezeu": Adevărul lui Dumnezeu era cu Dumnezeu, iar Duhul lui Dumnezeu era cu trupul și era inseparabil de El, adică trupul lui Dumnezeu întrupat a fost cu Duhul lui Dumnezeu, ceea ce este o dovadă mai mare că Isus întrupat era prima întrupare a lui Dumnezeu. Această etapă de lucru a împlinit înțelesul interior al "Cuvântului devine trup", și a împrumutat un înțeles mai profund cuvintelor: "Cuvântul era cu Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul" și îți permite să crezi cu fermitate cuvintele "La început era Cuvântul". Adică, la momentul creației, Dumnezeu era posedat de cuvinte, cuvintele Lui erau cu El și inseparabile de El și era finală face chiar mai clară puterea și autoritatea cuvintelor Sale și permite omului să vadă toate cuvintele Sale - să audă toate cuvintele Lui. Aceasta este lucrarea erei finale. Trebuie să ajungi să cunoști aceste lucruri pe deplin. Nu este vorba despre cunoașterea trupului, ci despre cunoașterea trupului și a Cuvântului. Aceasta este ceea ce trebuie să dai mărturie, ceea ce trebuie să știe toată lumea.

Fragment din "Practica (4)" în Cuvântul Se arată în trup

Cuvintele Mele sunt adevărul invariabil etern. Eu sunt alimentarea cu viață pentru om și singurul ghid pentru omenire. Valoarea și semnificația cuvintelor Mele nu sunt determinate de faptul dacă sunt recunoscute sau acceptate de către omenire, ci de natura cuvintelor înseși. Chiar dacă nicio singură persoană de pe acest pământ nu poate primi cuvintele Mele, valoarea cuvintelor Mele și ajutorul lor pentru omenire sunt incalculabile de către orice om. Prin urmare, atunci când se confruntă cu mulți oameni care se răzvrătesc, resping sau sunt complet disprețuitori față de cuvintele Mele, poziția Mea este numai aceasta: lăsați timpul și faptele să fie mărturia Mea și să arate că cuvintele Mele sunt adevărul, calea și viața. Lăsați-le să arate că tot ceea ce am spus este drept și este ceea ce ar trebui furnizat omului și, de asemenea, ceea ce omul ar trebui să accepte. Îi voi lăsa pe toți cei care Mă urmează să știe acest lucru: cei care nu pot accepta pe deplin cuvintele Mele, aceia care nu pot să-Mi practice cuvintele, cei care nu pot găsi un scop în cuvintele Mele și aceia care nu pot primi mântuirea din cauza cuvintelor Mele, sunt cei care au fost condamnați prin cuvintele Mele și, mai mult decât atât, au pierdut mântuirea Mea, iar toiagul Meu nu se va depărta de la ei.

Fragment din "Ar trebui să vă gândiți la faptele voastre" în Cuvântul Se arată în trup

(Pasaj selectat din cuvintele lui Dumnezeu)

Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice

Calea vieții nu este ceva ce poate fi deținut de oricine și nici nu poate fi obținută cu ușurință de către toți. Acest lucru se întâmplă deoarece viața poate veni doar de la Dumnezeu, cu alte cuvinte, doar Dumnezeu Însuși deține esența vieții, nu există nicio cale a vieții fără Dumnezeu Însuși și astfel doar Dumnezeu este sursa vieții și izvorul nesecat al apei vii a vieții. De când a creat lumea, Dumnezeu a săvârșit multă lucrare care implică vitalitatea vieții, a săvârșit multă lucrare care îi aduce viață omului și a plătit un preț mare pentru ca omul să poată câștiga viață, deoarece Dumnezeu Însuși este viața veșnică și Dumnezeu Însuși este calea prin care omul este reînviat. Dumnezeu nu este niciodată absent din inima omului și trăiește printre oameni tot timpul. El a fost motorul vieții omului, fundamentul existenței omului și o sursă bogată pentru existența omului după naștere. El a provocat renașterea omului și îi permite să trăiască cu perseverență fiecare rol. Datorită puterii Lui și forței Sale vitale de nestins, omul a trăit generație după generație, de-a lungul cărora puterea vieții lui Dumnezeu a fost stâlpul existenței omului și pentru care Dumnezeu a plătit un preț pe care niciun alt om obișnuit nu l-a mai plătit. Forța vieții lui Dumnezeu poate triumfa în fața oricărei puteri, mai mult decât atât, depășește orice putere. Viața Lui este veșnică, puterea Lui este extraordinară, iar forța vieții Lui nu poate fi întrecută ușor de nicio ființă creată sau forță inamică. Forța vieții lui Dumnezeu există și emană strălucirea sa uimitoare, indiferent de timp sau loc. Viața lui Dumnezeu rămâne mereu neschimbată, în ciuda răsturnărilor cerului și pământului. Toate lucrurile sunt trecătoare, dar viața lui Dumnezeu încă rămâne, deoarece Dumnezeu este sursa existenței tuturor lucrurilor și baza existenței lor. Viața omului provine de la Dumnezeu, existența cerului se datorează lui Dumnezeu, iar existența pământului apare din puterea vieții lui Dumnezeu. Niciun obiect însuflețit nu poate depăși suveranitatea lui Dumnezeu și nimic viu nu poate să se desprindă de sub sfera autorității lui Dumnezeu. Astfel, indiferent cine sunt, toți oamenii trebuie să se supună stăpânirii lui Dumnezeu, toată lumea trebuie să trăiască sub porunca lui Dumnezeu și nimeni nu poate să scape de sub controlul Lui.

Poate că acum îți dorești să primești viața sau poate că îți dorești să dobândești adevărul. Indiferent de caz, vrei să Îl găsești pe Dumnezeu, să găsești Dumnezeul pe care să te poți baza și care să îți poată oferi viața veșnică. Dacă vrei să dobândești viața eternă, trebuie, în primul rând, să înțelegi sursa vieții veșnice și să știi unde se află Dumnezeu. Am spus deja că doar Dumnezeu este viață neschimbătoare și că doar Dumnezeu deține calea vieții. Din moment ce viața Lui este neschimbătoare, este astfel și eternă; din moment ce doar Dumnezeu este calea vieții, doar Dumnezeu Însuși este calea vieții veșnice. Drept urmare, trebuie întâi să înțelegi unde este Dumnezeu și cum să dobândești această cale a vieții veșnice. Iar acum, să analizăm aceste două situații separat.

Dacă îți dorești cu adevărat să dobândești calea către viața veșnică și ești lacom în căutarea ei, atunci, pentru început, răspunde la această întrebare: Unde este Dumnezeu astăzi? Poate că vei răspunde că Dumnezeu locuiește în ceruri, bineînțeles - El nu ar locui în casa ta, nu-i așa? Poate că ai putea spune că Dumnezeu cu siguranță locuiește printre toate lucrurile. Sau ai putea spune că Dumnezeu locuiește în inima fiecărei persoane sau că Dumnezeu este în lumea spirituală. Nu neg nimic din toate acestea, dar trebuie să clarific situația. Nu este pe deplin corect să spui că Dumnezeu locuiește în inima omului, dar nici nu este total greșit. Acest lucru se întâmplă deoarece, printre cei ce cred în Dumnezeu, există cei a căror credință este adevărată și cei a căror credință este falsă, există cei pe care Dumnezeu îi aprobă și cei pe care Dumnezeu îi dezaprobă, există cei care Îl mulțumesc și cei pe care îi disprețuiește și există cei pe care El îi face desăvârșiți și cei pe care îi elimină. Și astfel spun că Dumnezeu locuiește doar în puține inimi și că acei oameni, fără îndoială, sunt cei care cred cu adevărat în Dumnezeu, cei pe care Dumnezeu îi aprobă, cei care Îl mulțumesc și cei pe care El îi face desăvârșiți. Ei sunt aceia care sunt conduși de Dumnezeu. Din moment ce ei sunt conduși de Dumnezeu, ei sunt oamenii care au auzit și au văzut deja calea vieții veșnice a lui Dumnezeu. Aceia a căror credință în Dumnezeu este falsă, cei care nu sunt aprobați de Dumnezeu, care sunt disprețuiți de Dumnezeu, cei care sunt eliminați de Dumnezeu - ei sunt destinați să fie respinși de Dumnezeu, sunt destinați să rămână fără calea vieții și sunt destinați să rămână neștiutori de locul în care se află Dumnezeu. În schimb, cei în ale căror inimi trăiește Dumnezeu știu unde se află El. Ei sunt oamenii asupra cărora Dumnezeu a revărsat calea vieții veșnice și ei sunt cei care Îl urmează pe Dumnezeu. Acum știi unde este Dumnezeu? Dumnezeu este și în inima omului, precum și alături de el. El nu este numai în lumea spirituală și mai presus de toate, ci mai mult pe pământul pe care există omul. Și astfel venirea zilelor de pe urmă a purtat pașii lucrării lui Dumnezeu pe un teritoriu nou. Dumnezeu deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor din univers și El este stâlpul în inima omului și, mai mult decât atât, El există printre oameni. Doar în felul acesta poate El să-i aducă omenirii calea vieții și să aducă omul pe calea vieții. Dumnezeu a venit pe pământ și trăiește printre oameni, astfel ca omul să poată dobândi calea vieții și astfel să poată exista. În același timp, Dumnezeu stăpânește, de asemenea, toate lucrurile în univers, astfel încât ele să poată coopera cu gestionarea Lui în rândul oamenilor. Astfel, dacă doar recunoști doctrina potrivit căreia Dumnezeu este în cer și în inima omului, dar nu recunoști adevărul existenței lui Dumnezeu printre oameni, nu vei dobândi niciodată viața și nu vei dobândi niciodată calea adevărului.

Dumnezeu Însuși este viața și adevărul, iar viața Lui și adevărul coexistă. Cei care sunt incapabili să dobândească adevărul nu vor câștiga niciodată viața. Fără îndrumare, sprijin și furnizarea adevărului, vei dobândi doar slove, doctrine și, mai mult decât atât, moartea. Viața lui Dumnezeu este mereu prezentă, iar adevărul și viața Lui coexistă. Dacă nu poți găsi sursa adevărului, atunci nu vei dobândi hrana vieții; dacă nu poți dobândi darul vieții, atunci, cu siguranță, nu vei avea adevărul și, astfel, în afară de imaginații și concepții, întregul tău corp nu va fi nimic altceva decât trup, trupul tău împuțit. Să știi, cuvintele din cărți nu sunt considerate viață, istoria scrisă nu poate fi considerată ca adevăr, iar doctrinele din trecut nu pot servi drept istorisire a cuvintelor rostite în prezent de Dumnezeu. Doar ceea ce este exprimat de Dumnezeu atunci când vine pe pământ și trăiește printre oameni este adevărul, viața, voia lui Dumnezeu și modul Său actual de a lucra. Dacă aplici consemnările cuvintelor rostite de Dumnezeu din veacurile trecute în prezent, atunci tu ești un arheolog și cel mai bun mod de a te descrie este ca pe un expert în patrimoniul istoric. Acest lucru se întâmplă deoarece tu ai crezut mereu în urmele lucrării pe care Dumnezeu a săvârșit-o în timpurile ce au trecut, crezi doar în umbra lui Dumnezeu lăsată de atunci când a lucrat mai înainte printre oameni și crezi doar în calea pe care a dăruit-o Dumnezeu discipolilor Lui în vremurile trecute. Tu nu crezi în direcția lucrării lui Dumnezeu de astăzi, nu crezi în chipul slăvit al lui Dumnezeu de astăzi și nu crezi în calea adevărului exprimat în prezent de către Dumnezeu. Și astfel ești, fără îndoială, un visător complet deconectat de realitate. Dacă încă te mai agăți de cuvinte care nu pot aduce viață omului, atunci ești o bucată de ramură uscată[a], fără speranță, deoarece ești prea conservator, prea refractar, prea insensibil în fața rațiunii!

Dumnezeu care S-a întrupat se numește Hristos, iar astfel Hristosul care le poate da oamenilor adevărul se numește Dumnezeu. Nu există nimic prea exagerat în această privință, deoarece El deține esența lui Dumnezeu și firea și înțelepciunea lui Dumnezeu în lucrarea Lui, care sunt nerealizabile de către om. Aceia care se numesc Hristoși pe ei înșiși și totuși nu pot săvârși lucrarea lui Dumnezeu, sunt escroci. Adevăratul Hristos nu este numai manifestarea lui Dumnezeu pe pământ, ci și trupul special asumat de Dumnezeu în timp ce Își săvârșește și întregește lucrarea printre oameni. Acest trup nu este unul care poate fi înlocuit de orice om, ci unul care poate purta așa cum trebuie lucrarea lui Dumnezeu pe pământ și poate exprima firea lui Dumnezeu și Îl reprezintă bine pe Dumnezeu, oferindu-i omului viață. Mai devreme sau mai târziu, cei care se dau drept Hristos vor cădea cu toții, pentru că, deși susțin că sunt Hristos, ei nu dețin nimic din esența lui Hristos. Și astfel spun că autenticitatea lui Hristos nu poate fi definită de om, ci este acceptată și decisă de Dumnezeu Însuși. Astfel, dacă îți dorești cu adevărat să cauți calea vieții, trebuie înainte să conștientizezi că prin venirea Sa pe pământ îi dăruiește El omului calea vieții și trebuie să conștientizezi că în timpul zilelor de pe urmă El vine pe pământ pentru a-i dărui omului calea vieții. Acesta nu este trecutul; acest lucru se întâmplă astăzi.

Hristos din zilele de pe urmă aduce viață și aduce calea trainică și veșnică a adevărului. Acest adevăr este calea prin care omul va dobândi viața și singura cărare prin care omul Îl va cunoaște pe Dumnezeu și va fi aprobat de Dumnezeu. Dacă nu cauți calea vieții oferite de Hristos în zilele de pe urmă, atunci nu vei obține niciodată aprobarea lui Isus și nu te vei califica niciodată să pășești prin porțile Împărăției cerurilor, deoarece tu ești atât o marionetă, cât și un prizonier al istoriei. Cei care sunt controlați de norme, de slove și sunt încătușați de istorie, nu vor fi niciodată capabili să dobândească viața și nu vor putea niciodată să câștige calea veșnică a vieții. Acest lucru se întâmplă deoarece tot ceea ce au ei este o apă murdară de care s-au agățat de mii de ani, spre deosebire de apa vieții, care se revarsă din tron. Cei cărora nu li se dau provizii de apa vieții vor rămâne pentru eternitate cadavre, jucării ale Satanei și fiii iadului. Atunci cum pot ei să-L privească pe Dumnezeu? Dacă doar încerci să te agăți de trecut, doar încerci să menții lucrurile așa cum sunt stând liniștit și nu încerci să schimbi starea de fapt și să renunți la istorie, atunci, asta nu înseamnă că vei fi mereu împotriva lui Dumnezeu? Pașii lucrării lui Dumnezeu sunt uriași și puternici, precum valurile furtunoase și tunetele care bubuie - și, cu toate acestea, tu stai și aștepți pasiv pieirea, rămânând în nebunia ta, fără să faci nimic. În felul acesta, cum poți fi considerat cineva care urmează pașii Mielului? Cum poți justifica Dumnezeul, de care tu te agăți, ca pe un Dumnezeu mereu nou și niciodată bătrân? Și cum pot cuvintele din cărțile tale îngălbenite să te poarte către o nouă epocă? Cum pot ele să te conducă pentru a căuta pașii lucrării lui Dumnezeu? Și cum te pot duce ele sus în cer? Ceea ce ții în mâinile tale sunt slove care pot oferi doar o consolare temporară, nu adevărurile care sunt capabile să dea viață. Scripturile pe care le citești pot doar să îți îmbogățească limbajul, nu sunt cuvinte de înțelepciune care te pot ajuta să cunoști viața oamenilor, cu atât mai puțin căile care te pot conduce către desăvârșire. Oare aceste discrepanțe nu îți oferă un motiv de a reflecta? Oare nu îți permit să înțelegi tainele conținute în interior? Ești capabil să te oferi cerului pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu pe cont propriu? Fără venirea lui Dumnezeu, te poți ridica în cer să te bucuri de fericirea în familie cu Dumnezeu? Încă mai visezi acum? Îți sugerez atunci să te oprești din visare și să te uiți la cine lucrează acum, la cine săvârșește lucrarea de mântuire a omului în zilele de pe urmă. Dacă nu faci aceasta, nu vei obține niciodată adevărul și nu vei obține niciodată viața.

Cei care doresc să dobândească viața fără să se bazeze pe adevărul rostit de Hristos sunt cei mai ridicoli oameni de pe pământ, iar cei care nu acceptă calea vieții adusă de Hristos sunt pierduți în fantezie. Și astfel spun că acei oameni care nu-L acceptă pe Hristos din zilele de pe urmă vor fi mereu disprețuiți de Dumnezeu. Hristos este poarta omului către împărăție în timpul zilelor de pe urmă, pe care nimeni nu o poate ocoli. Nimeni nu poate fi desăvârșit de Dumnezeu decât prin Hristos. Crezi în Dumnezeu și astfel trebuie să accepți cuvintele Lui și să te supui căii Lui. Nu trebuie să te gândești doar la a obține binecuvântări fără să primești adevărul sau să accepți acordarea vieții. Hristos vine în timpul zilelor de pe urmă, astfel încât toți cei care cred cu adevărat în El pot să primească viața. Lucrarea Lui este de dragul închiderii vechii epoci și intrării în cea nouă și este calea ce trebuie luată de către toți cei care vor intra în noua epocă. Dacă nu ești capabil să Îl recunoști și, în schimb, Îl condamni, blasfemiezi sau chiar Îl persecuți, atunci ești sortit să arzi pentru eternitate și nu vei intra niciodată în împărăția lui Dumnezeu. Pentru aceasta, Hristos este Însuși expresia Sfântului Duh, expresia lui Dumnezeu și Cel căruia Dumnezeu I-a încredințat săvârșirea lucrării Lui pe pământ. Și astfel spun că dacă nu poți accepta tot ceea ce este săvârșit de Hristos al zilelor de pe urmă, atunci blasfemiezi Duhul Sfânt. Pedeapsa care ar trebui să fie îndurată de toți cei care Îl blasfemiază pe Duhul Sfânt este evidentă pentru toată lumea. Și, de asemenea, spun că dacă te opui lui Hristos al zilelor de pe urmă și Îl negi, nu va fi nimeni care să suporte consecințele în numele tău. Mai mult decât atât, începând cu această zi, nu vei mai avea o altă șansă să obții aprobarea lui Dumnezeu; chiar dacă încerci să te răscumperi, nu vei mai privi niciodată chipul lui Dumnezeu. Deoarece Cel căruia I te opui nu este un om, ceea ce negi nu este o ființă firavă, ci Hristos. Ești conștient de această consecință? Nu ai făcut o greșeală mică, ci ai comis o crimă îngrozitoare. Astfel, sfătuiesc pe toată lumea să nu își arate colții în fața adevărului sau să critice cu nepăsare, deoarece doar adevărul îți poate aduce viața și doar adevărul îți poate permite să renaști și să privești fața lui Dumnezeu.

Fragment din "Cuvântul Se arată în trup"

Note de subsol:

a. O bucată de ramură uscată: expresie chinezească, cu sensul de "fără speranță".

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

© 2018 Horațiu Spătaru. Toate drepturile rezervate.
Creat cu Webnode
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți