Care sunt diferențele dintre cuvintele oamenilor folosiți de Dumnezeu de-a lungul epocilor, care se conformează adevărului, și cuvintele lui Dumnezeu Însuși?

Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

Adevărul vine din lumea omului, totuși, adevărul dintre oameni este dat mai departe de Hristos. Își are originea de la Hristos, adică de la Dumnezeu Însuși, și este de neatins de către om.

din "Succesul sau eșecul depind de cărarea pe care umblă omul" în Cuvântul Se arată în trup

Adevărul este cel mai real aforism al vieții și cel mai înalt dintre aforismele omenirii. Deoarece este cerința pe care o are Dumnezeu de la om și este lucrarea săvârșită personal de Dumnezeu, motiv pentru care este numit aforismul vieții. Nu este un aforism alcătuit din nimic, nici nu este un citat celebru al unei persoane importante; în schimb, este cuvântarea către omenire a Stăpânului Cerului și al pământului și al tuturor lucrurilor, nu niște cuvinte adunate de om, ci viața inerentă a lui Dumnezeu. De aceea este numit cel mai înalt dintre aforismele vieții.

din "Doar cei care Îl cunosc pe Dumnezeu și lucrarea Sa Îl pot mulțumi" în Cuvântul Se arată în trup

Căile de practică ale omului și cunoștințele lui referitoare la adevăr sunt toate aplicabile într-o anumită sferă. Nu se poate spune că drumul pe care omul pășește este în totalitate dorința Duhului Sfânt, deoarece omul poate doar să fie luminat de Duhul Sfânt și nu poate fi umplut complet de Duhul Sfânt. Lucrurile pe care omul le poate experimenta sunt incluse toate în sfera umanității normale și nu pot depăși şirul de gânduri din mintea umană obişnuită. Toți cei cu exprimare practică experimentează doar în această sferă. Atunci când ei experimentează adevărul, este mereu o experiență a vieții umane obişnuite sub luminarea Duhului Sfânt, nu experimentarea într-un mod care să devieze de la viaţa umană normală. Ei experimentează adevărul fiind luminați de Duhul Sfânt pe baza trăirii vieții lor umane. Mai mult decât atât, acest adevăr diferă de la om la om, iar profunzimea sa este legată de starea omului. Se poate spune doar că acea cale pe care merg ei este viața umană normală a unui om care urmărește adevărul și calea parcursă de un om normal care este luminat de Duhul Sfânt. Nu poți spune că acea cale pe care calcă este calea parcursă de Duhul Sfânt. În experiența umană normală, deoarece oamenii care urmează adevărul nu sunt la fel, nici lucrarea Duhului Sfânt nu este la fel. În plus, deoarece mediile pe care ei le experimentează și gama lor de experiențe nu sunt la fel, din cauza amestecului minții și gândurilor lor, experiența lor este amestecată în proporții diferite. Fiecare persoană înțelege un adevăr în funcție de natura sa individuală diferită. Înțelegerea lor a sensului real al adevărului nu este completă și reprezintă doar unul sau câteva aspecte ale acestuia. Sfera experimentării adevărului de către om se bazează mereu pe condițiile diferite ale indivizilor și, astfel, nu este la fel. În acest mod, cunoștințele exprimate asupra aceluiași adevăr de către oameni diferiți nu sunt aceleași. Cu alte cuvinte, experiența omului are întotdeauna limitări și nu poate reprezenta complet voința Duhului Sfânt, iar lucrarea omului nu poate fi percepută drept lucrarea lui Dumnezeu, chiar dacă ceea ce este exprimat de om corespunde foarte mult cu voința lui Dumnezeu, chiar dacă experiența omului este foarte aproape de lucrarea de desăvârşire care urmează să fie săvârșită de Duhul Sfânt. Omul nu poate fi decât slujitorul lui Dumnezeu și să săvârșească lucrarea pe care Dumnezeu i-o încredinţează. Omul poate exprima cunoștințele doar sub luminarea Duhului Sfânt și a adevărurilor dobândite din experiențele sale personale. Omul nu este calificat și nu are condițiile pentru a fi emisarul Duhului Sfânt. El nu are dreptul de a spune că lucrarea omului este lucrarea lui Dumnezeu.

din "Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului" în Cuvântul Se arată în trup

Acest lucru înseamnă că frăția omului diferă de cuvântul lui Dumnezeu. Ceea ce transmit frățiile oamenilor sunt viziunea și experiența lor individuală, exprimând ceea ce văd și experimentează în baza lucrării lui Dumnezeu. Responsabilitatea lor este de a descoperi, după ce Dumnezeu lucrează sau vorbește, ceea ce ar trebui să practice sau în ce trebuie să intre și, apoi, să le transmită adepților. Prin urmare, lucrarea omului reprezintă intrarea și practica lui. Bineînțeles, o asemenea lucrare este amestecată cu lecții de viață și experiență sau cu unele gânduri omenești. Indiferent cum lucrează Duhul Sfânt, fie că lucrează asupra oamenilor sau asupra lui Dumnezeu întrupat, lucrătorii sunt cei care vor exprima întotdeauna ceea ce sunt. Deși Duhul Sfânt este cel care lucrează, lucrarea se bazează pe ceea ce omul este din fire, deoarece Duhul Sfânt nu lucrează fără o temelie. Cu alte cuvinte, lucrarea nu este săvârșită din nimic, ci este întotdeauna în concordanță cu circumstanțele și condițiile reale. Doar astfel poate fi transformată firea omului şi vechile sale noțiuni și gânduri pot fi schimbate. Ceea ce exprimă omul este ceea ce vede, experimentează și își imaginează. Chiar dacă sunt doctrine sau noțiuni, toate acestea pot fi accesibile prin gândirea omului. Indiferent de proporțiile lucrării omului, aceasta nu poate depăși sfera experienței omului, ceea ce vede sau ceea ce își poate imagina sau concepe. Ceea ce exprimă Dumnezeu este ceea ce Dumnezeu Însuși este, iar aceasta este de neatins pentru om, adică dincolo de gândirea omului. El Își exprimă lucrarea de a conduce omenirea, iar acest lucru nu este relevant pentru detaliile experienței umane, ci, în schimb, are legătură cu propria Lui coordonare. Omul își exprimă experiența în timp ce Dumnezeu Îşi exprimă ființa - această ființă este natura Lui inerentă și este inaccesibilă omului. Experiența omului este ceea ce vede și cunoștințele dobândite în baza exprimării lui Dumnezeu a ființei Sale. Asemenea capacităţi de a vedea și de a cunoaște se numesc ființa omului. Acestea sunt exprimate pe baza firii inerente a omului și a calibrului său real; prin urmare, acestea se numesc, de asemenea, ființa omului. Omul este capabil să împărtășească ceea ce experimentează și vede. Ceea ce nu a experimentat sau văzut sau ceea ce mintea lui nu poate cuprinde, adică lucrurile pe care nu le are în el, nu poate să împărtăşească. Dacă ceea ce exprimă omul nu este experiența lui, este imaginația sau doctrina lui. Pe scurt, nu există nicio urmă de realitate în cuvintele lui. Dacă nu ai intrat niciodată în contact cu societatea, nu vei putea comunica cu claritate relațiile complexe din societate. Dacă nu ai familie, iar alte persoane vorbesc despre problemele de familie, nu poţi înțelege cea mai mare parte din ceea ce vorbesc ele. Deci, ceea ce împărtășește omul și lucrarea pe care o săvârșește reprezintă ființa sa interioară. [...] Ceea ce exprimă omul este ceea ce este în sinea lui - asta este o certitudine.

din "Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului" în Cuvântul Se arată în trup

Pavel le-a scris pentru biserici, nu inspirații de la Duhul Sfânt, nici vorbiri directe ale Duhului Sfânt. Ele sunt doar cuvinte de îndemn, mângâiere și încurajare, pe care le-a scris pentru biserici în cursul lucrării sale. De asemenea, sunt o consemnare a multor lucrări pe care Pavel le-a făcut în acele vremuri. Acestea au fost scrise pentru toți frații și surorile întru Domnul și au fost menite să îi facă pe frații și surorile din toate bisericile să îi urmeze sfatul și să rămână pe calea Domnului Isus. [...] Tot ce a spus edificator și pozitiv pentru oameni a fost corect, dar acelea nu erau cuvintele Duhului Sfânt și el nu putea să-L reprezinte pe Dumnezeu. Este o înțelegere strigătoare la cer și o adevărată blasfemie ca oamenii să trateze mărturia experiențelor și epistolele unui om ca fiind cuvintele rostite de Duhul Sfânt către biserici! [...] De aceea, el nu a putut vorbi în numele Duhului Sfânt. Cuvintele lui nu au fost cuvintele Duhului Sfânt, cu atât mai puțin s-ar putea spune că au fost cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Pavel nu era decât una din creaturile lui Dumnezeu, și nicidecum întruparea lui Dumnezeu. Identitatea lui nu era aceeași cu cea a lui Isus. Cuvintele lui Isus erau cuvintele Duhului Sfânt, erau cuvintele lui Dumnezeu, pentru că identitatea Sa era cea a lui Hristos - Fiul lui Dumnezeu. Cum ar putea fi Pavel egal cu Isus? Dacă oamenii văd epistolele sau cuvintele similare celor lui Pavel ca declarații ale Duhului Sfânt, venerându-le ca și cum ar fi Dumnezeu, atunci nu se poate spune decât că sunt profund lipsiți de discernământ. Mai aspru spus, oare nu e asta o blasfemie? Cum ar putea un om să vorbească în numele lui Dumnezeu? Și cum ar putea oamenii să se închine înaintea consemnărilor din epistolele sale și înaintea cuvintelor sale ca și cum ar fi fost o carte sfântă sau o carte cerească? Ar putea cuvintele lui Dumnezeu să fie rostite la întâmplare de către un om? Cum ar putea un om să vorbească în numele lui Dumnezeu? [...] A scris, de pildă, o epistolă către bisericile din Galatia care conține o anumită opinie, în vreme ce Petru a scris o alta, care conține o cu totul altă perspectivă. Care dintre ele, atunci, provine de la Sfântul Duh? Nimeni nu poate spune în mod cert. De aceea, se poate afirma doar că amândoi au purtat responsabilitatea bisericilor, dar scrierile lor îi reprezintă și denotă sprijinul și grija pentru frați și surori, precum și responsabilitatea față de biserici, aceasta fiind doar o lucrare omenească și nu una a Duhului Sfânt. Dacă afirmi că epistolele sale sunt cuvintele Duhului Sfânt, atunci ești absurd și nu faci decât să comiți o blasfemie! Epistolele lui Pavel, precum și celelalte scrieri din Noul Testament, sunt echivalente cu memoriile personalităților spirituale mai recente. Sunt asemeni cărților lui Watchman Nee sau experiențelor lui Lawrence, și așa mai departe. Atâta doar că scrierile personalităților spirituale mai recente nu sunt incluse în Noul Testament deși esența acestor oameni este aceeași: ei au fost oameni folosiți de Duhul Sfânt într-o anumită perioadă, fără însă a-L reprezenta direct pe Dumnezeu.

din "Despre Biblie (3)" în Cuvântul Se arată în trup

Cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi rostit ca acela al omului, cu atât mai puţin poate cuvântul omului fi rostit drept cuvântul lui Dumnezeu. Un om folosit de Dumnezeu nu este Dumnezeul întrupat şi Dumnezeul întrupat nu este un om folosit de Dumnezeu; în acest caz, există o diferenţă substanţială. Poate că după ce vei citi aceste cuvinte, nu vei accepta că sunt cuvintele lui Dumnezeu şi le vei accepta doar ca pe ale unui om care a fost luminat. În cazul acela, eşti orbit de ignoranţă. Cum pot cuvintele lui Dumnezeu să fie aceleaşi cu ale unui om care a fost luminat? Cuvintele lui Dumnezeu întrupat iniţiază o nouă epocă, îndrumă întreaga omenire, dezvăluie mistere şi îi arată omului direcţia înainte într-o nouă epocă. Luminarea obţinută de om este doar practică sau cunoaştere simplă. Aceasta nu poate îndruma întreaga omenire într-o nouă epocă sau dezvălui misterul lui Dumnezeu Însuşi. Dumnezeu, la urma urmei, este Dumnezeu, iar omul este om. Dumnezeu are esenţa lui Dumnezeu iar omul are esenţa omului. Dacă omul percepe cuvintele spuse de Dumnezeu drept luminare simplă a Duhului Sfânt şi ia cuvintele apostolilor şi ale profeţilor drept cuvinte rostite personal de Dumnezeu, atunci omul greşeşte. Chiar şi aşa, nu ar trebui să transformi niciodată binele în rău sau să vorbeşti despre cele înalte ca despre cele inferioare sau să vorbeşti despre cele profunde ca despre cele superificiale; în orice caz, nu ar trebui niciodată să respingi în mod voit ceea ce ştii că este adevărul. Toţi cei care cred că există un Dumnezeu ar trebui să se gândească la această problemă din punctul corect de vedere şi să Îi accepte noua lucrare şi cuvintele în calitate de făptură a lui Dumnezeu - altfel, vor fi eliminaţi de Dumnezeu.

Știi ce fel de slujire corespunde voii lui Dumnezeu? Citește acum.