5. Cum poate cineva stabili o relație cuviincioasă cu Dumnezeu?

07.07.2020

Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

Oamenii cred în Dumnezeu, Îl iubesc pe Dumnezeu şi-L mulțumesc pe Dumnezeu atingând cu inima lor Duhul lui Dumnezeu, obţinând astfel mulțumirea Lui; atunci când se dedică cu inima lor cuvintelor lui Dumnezeu, ei sunt ca urmare mişcaţi de Duhul lui Dumnezeu. Dacă doreşti să atingi o viaţă spirituală adecvată şi să stabileşti o relaţie corectă cu Dumnezeu, trebuie mai întâi să-ţi dăruieşti inima Lui şi să-ţi linişteşti inima în faţa Lui. Doar după ce ţi-ai revărsat întreaga inimă întru Dumnezeu poţi treptat să dezvolţi o viaţă spirituală adecvată. Dacă oamenii nu-şi dăruiesc inimile lor către Dumnezeu cu încrederea lor în El, dacă inimile lor nu sunt în El şi dacă dacă ei nu consideră povara Lui ca fiind a lor, atunci tot ceea ce fac este să-L înşele pe Dumnezeu şi aceasta este în întregime atitudinea persoanelor religioase - acest lucru nu poate primi lauda lui Dumnezeu.

Fragment din "Stabilirea unei relaţii corecte cu Dumnezeu este foarte importantă" în Cuvântul Se arată în trup

Astăzi, cuvintele Duhului Sfânt sunt dinamica lucrării Duhului Sfânt, iar, în această perioadă, iluminarea continuă a omului din partea Duhului Sfânt este tendința lucrării Acestuia. Și care este astăzi tendința în lucrarea Duhului Sfânt? Este conducerea poporului în lucrarea lui Dumnezeu astăzi și într-o viață spirituală normală. [...]

În primul rând, trebuie să-ți deschizi inima către cuvintele lui Dumnezeu. Nu trebuie să urmărești cuvintele lui Dumnezeu în trecut și nu trebuie să le studiezi și să le compari cu cuvintele de astăzi. În schimb, trebuie să îți deschizi complet inima către cuvintele din prezent ale lui Dumnezeu. Dacă există oameni care încă mai doresc să citească cuvintele lui Dumnezeu, cărți spirituale sau alte relatări ale predicării din trecut, care nu urmează astăzi cuvintele Duhului Sfânt, atunci ei sunt printre cei mai naivi oameni; Dumnezeu detestă astfel de oameni. Dacă ești dispus să accepți astăzi lumina Duhului Sfânt, atunci deschide-ți astăzi pe deplin inima către cuvântările lui Dumnezeu. Acesta este primul lucru pe care trebuie să-l realizezi.

Fragment din "Cunoaște lucrarea cea mai recentă a lui Dumnezeu și mergi pe urmele pașilor lui Dumnezeu" în Cuvântul Se arată în trup

Dacă crezi în Dumnezeu, trebuie să rezolvi măcar problema de a avea o legătură normală cu Dumnezeu. Fără să ai o legătură normală cu Dumnezeu, semnificația în a crede în Dumnezeu este pierdută. Stabilirea unei legături normale cu Dumnezeu este realizată în întregime prin liniștirea inimii tale în prezența lui Dumnezeu. O legătură normală cu Dumnezeu înseamnă să fii în stare să nu te îndoiești sau să tăgăduiești vreo lucrare a lui Dumnezeu și să te supui acesteia și, în plus, înseamnă să ai intențiile potrivite în prezența lui Dumnezeu, fără să te gândești la tine, punând întotdeauna pe primul loc interesele familiei lui Dumnezeu, indiferent de ceea ce faci, acceptând observația lui Dumnezeu și supunându-te rânduielilor lui Dumnezeu. Ești în măsură să-ți liniștești inima în prezența lui Dumnezeu ori de câte ori faci ceva; chiar dacă nu înțelegi voia lui Dumnezeu, tot trebuie să îți îndeplinești, cât mai bine cu putință, îndatoririle și responsabilitățile. Nu este prea târziu să aștepți ca voința lui Dumnezeu să ți se dezvăluie și apoi să o pui în practică. Când legătura ta cu Dumnezeu a devenit normală, atunci vei avea și o legătură normală cu oamenii. Totul se stabilește pe temelia cuvintelor lui Dumnezeu. Mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu, practicând potrivit cerințelor lui Dumnezeu, impune-ți punctul de vedere corect și nu face lucruri care sunt împotriva lui Dumnezeu sau care deranjează biserica. Nu face lucruri care nu sunt în beneficiul vieților fraților și surorilor, nu spune lucruri care nu contribuie la alte persoane, nu face lucruri rușinoase. Fii drept și onorabil atunci când faci toate lucrurile și fă-le în așa fel încât să fie demne înaintea lui Dumnezeu. Chiar dacă trupul este slab uneori, ești capabil să atașezi cea mai mare importanță beneficiului familiei lui Dumnezeu, nu râvni la propriile tale beneficii și fă lucrurile cu dreptate. Dacă poți practica în acest fel, legătura ta cu Dumnezeu va fi normală.

Ori de câte ori faci ceva, trebuie să te analizezi dacă motivațiile tale sunt corecte. Dacă ești în stare să acționezi conform cerințelor lui Dumnezeu, atunci legătura ta cu Dumnezeu este normală. Acesta este criteriul minim. Dacă, atunci când îți analizezi motivațiile, apar acelea care sunt incorecte și dacă le poți întoarce spatele și poți acționa conform cuvintelor lui Dumnezeu, atunci vei deveni cineva care este drept înaintea lui Dumnezeu. Acest lucru va arăta că legătura ta cu Dumnezeu este normală și că tot ceea ce faci este de dragul lui Dumnezeu și nu pentru tine însuți. Ori de câte ori faci sau spui ceva, trebuie să ai în inimă dreptatea, să fii drept și să nu fii condus de emoțiile tale sau să acționezi potrivit voinței tale. Acestea sunt principiile conform cărora se comportă credincioșii în Dumnezeu. Motivațiile și statura unei persoane pot fi dezvăluite într-un lucru mic și astfel, pentru ca oamenii să intre pe calea de a fi făcuți desăvârșiți de Dumnezeu, ei trebuie să-și rezolve mai întâi propriile motivații și legătura lor cu Dumnezeu. Numai atunci când legătura ta cu Dumnezeu este normală, vei fi capabil să fii făcut desăvârșit de Dumnezeu și numai atunci, lucrarea, curățarea, disciplina și rafinarea lui Dumnezeu vor putea să-și atingă efectul dorit. Adică oamenii pot să-L aibă pe Dumnezeu în inimile lor, să nu caute beneficii personale, să nu se gândească la viitorul lor personal (ne referim la gândul la trup), ci mai degrabă să suporte povara intrării în viață, să depună toate eforturile pentru a căuta adevărul și să se supună lucrării lui Dumnezeu. În acest fel, obiectivele pe care le cauți sunt corecte și legătura ta cu Dumnezeu este normală.

Fragment din "Cum este relația ta cu Dumnezeu?" în Cuvântul Se arată în trup

Citate din predici și părtășii ca referință:

De unde ar trebui să începem în stabilirea unei relații corecte cu Dumnezeu? Cel mai important lucru este să vorbești din inimă când te rogi lui Dumnezeu. De exemplu, spui în rugăciunea ta: "O, Dumnezeule, văd că mulți dintre frații și surorile mele sunt în stare să Ți se dedice întru totul ca să se sacrifice pentru Tine, dar statura mea este prea neînsemnată. Îmi iau în considerare mijloacele de trai și viitorul, cât și faptul dacă voi fi capabil să îndur greutățile fizice. Nu pot să renunț la acele lucruri. Chiar Îți sunt îndatorat. Cum pot să aibă ei o asemenea statură? Condițiile familiilor noastre sunt aceleași, dar ei sunt capabili să se sacrifice pentru Tine tot timpul - eu de ce nu pot? Îmi lipsește atât de mult din adevăr. Mă gândesc mereu la grijile trupești; credința mea este atât de firavă. O, Dumnezeule, fie ca Tu să mă luminezi și să mă iluminezi, permițându-mi să cred cu adevărat în Tine și să mă sacrific pentru Tine întru totul, foarte curând". Asta înseamnă să vorbești din inimă. Dacă ai acest tip de comunicare sinceră Dumnezeu în fiecare zi, El va vedea că ești sincer, că nu faci lucrurile doar de mântuială cu El, Îl lingușești sau, pur și simplu, ești fățarnic în fața Lui. Atunci, Duhul Sfânt Își va face lucrarea. Acesta este începutul stabilirii unei relații corecte cu Dumnezeu. Noi suntem ființe create, iar El este Creatorul. Ce ar trebui să avem noi, ființele create, în prezența Creatorului nostru? Supunere adevărată, acceptare, credință și adorare. Trebuie să ne dăruim cu totul inimile lui Dumnezeu; trebuie să-I permitem să conducă, să domnească și să plănuiască. Rugându-ne și căutând astfel, relația noastră cu Dumnezeu va deveni corectă.

Fragment din "Predici și părtășii despre cuvântul lui Dumnezeu «Stabilirea unei relaţii corecte cu Dumnezeu este foarte importantă» (I)" în Predici și părtășie despre intrarea în viață XIV

Există mai multe principii pentru stabilirea unei relații corecte cu Dumnezeu. Primul este că trebuie să crezi în atotputernicia și înțelepciunea Lui și trebuie să crezi că toate cuvintele lui Dumnezeu se vor împlini. Aceasta este baza. Dacă nu crezi că se vor împlini cu siguranță cuvintele lui Dumnezeu sau dacă nu crezi în atotputernicia Lui, atunci îți lipsește credința adevărată. Al doilea este că trebuie să-ți dăruiești inima lui Dumnezeu și să-I permiți să decidă în toate privințele. Al treilea este că trebuie să accepți cercetarea lui Dumnezeu, iar acest lucru este crucial. Dacă nu accepți ca Dumnezeu să-ți cerceteze rugăciunile și părtășia, acțiunile și cuvintele, cum ai putea să ai o părtășie adevărată cu Dumnezeu? Ai putea să-I spui ce e în inima ta? Atunci când vorbești, te rogi doar pentru tine; rugăciunea are intenții rele și e plină de cuvinte goale, laude și minciuni. Dacă nu accepți cercetarea lui Dumnezeu, cum ai putea să recunoști acele lucruri? Odată ce accepți cercetarea lui Dumnezeu, când spui ceva greșit, când rostești vorbe goale sau faci jurăminte întâmplătoare, îți vei da imediat seama: "Nu încerc să-L înșel pe Dumnezeu? De ce mi se pare că-L mint pe Dumnezeu?" Aceasta este acceptarea cercetării lui Dumnezeu și de aceea este atât de importantă. Al patrulea principiu este că trebuie să înveți să cauți adevărul în toate lucrurile. Nu te baza pe filosofia Satanei; nu face lucrurile în funcție de eventualitatea unui beneficiu. Trebuie să cauți adevărul și să te comporți potrivit adevărului. Indiferent de orice câștig sau pierdere personală, trebuie să practici și să spui adevărul, precum și să fii o persoană cinstită. A suferi o pierdere este un fel de binecuvântare; vei fi mai binecuvântat de Dumnezeu când suferi o pierdere. Avraam a suferit multe pierderi și mereu a făcut compromisuri în interacțiunile sale cu ceilalți. Până și servitorii lui s-au plâns: "De ce ești atât de slab? Lasă-ne să ne luptăm cu ei!" Ce gândea Avraam atunci? "Nu ne luptăm cu ei. Totul este în mâinile lui Dumnezeu și este bine să suferim ceva pierderi." Drept urmare, Dumnezeu l-a binecuvântat și mai mult pe Avraam. În cazul în care câștigurile tale personale au fost compromise din cauza modului în care ai practicat adevărul și nu Îl învinovățești pe Dumnezeu, atunci Dumnezeu te va binecuvânta. Al cincilea este că trebuie să înveți să te supui adevărului în toate lucrurile; și acest principiu este crucial. Indiferent cine este cel care spune ceva în acord cu adevărul, indiferent dacă are sau nu o bună relație cu noi și indiferent ce simțim despre acea persoană, câtă vreme ceea ce spune e în acord cu adevărul, ar trebui să ne supunem și să-l acceptăm. Ce arată acest lucru? Că ai o inimă de venerație pentru Dumnezeu. Dacă o persoană poate chiar să se supună unui copil de trei ani ale cărui cuvinte sunt în acord cu adevărul, mai are persoana aceasta vreo fărâmă de aroganță? Mai este o persoană arogantă? Firea ei a fost transformată. [...] Al șaselea este să fii loial lui Dumnezeu în a-ți îndeplini datoriile. Nu poți să uiți niciodată să-ți îndeplinești datoria ca ființă creată - dacă nu faci astfel, nu vei putea niciodată să-L mulțumești pe Dumnezeu. Oricine nu își îndeplinește datoria este un gunoi și este al Satanei. Dacă poți să-ți îndeplinești datoriile înaintea lui Dumnezeu, atunci ești unul dintre oamenii lui Dumnezeu - acesta este semnul. Dacă-ți îndeplinești bine datoriile, ești o ființă care e la înălțimea standardului; dacă nu reușești să-ți îndeplinești datoriile, atunci nu corespunzi standardului și nu vei dobândi aprobarea lui Dumnezeu. Așadar, dacă poți fi loial față de Dumnezeu în îndeplinirea datoriilor tale și, apoi, să intri în contact cu Dumnezeu, ar putea El să nu te binecuvânteze? Ar putea El să nu fie cu tine? Al șaptelea este să fii de partea lui Dumnezeu în toate lucrurile; fii în asentiment cu Dumnezeu. Dacă părinții tăi spun orice lucru care nu este în acord cu adevărul, care se opune și se răzvrătește împotriva lui Dumnezeu, atunci ar trebui să fii în stare să fii alături de Dumnezeu și să te cerți cu ei, să-i repudiezi și să refuzi să accepți ceea ce spun. Nu înseamnă aceasta să fii martor? Poate lucrul acesta să-l facă de rușine pe Satana? (Da, poate.) [...] Dacă oamenii pot să respecte aceste șapte principii, pot să dobândească aprobarea lui Dumnezeu și, apoi, relația lor cu Dumnezeu va deveni pe deplin corectă. Aceste șapte principii sunt atât de importante!

Fragment din "Predici și părtășii despre cuvântul lui Dumnezeu «Stabilirea unei relaţii corecte cu Dumnezeu este foarte importantă» (IV)" în Predici și părtășie despre intrarea în viață XIV

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic


© 2018 Horațiu Spătaru. Toate drepturile rezervate.
Creat cu Webnode
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți