13. Care este diferența între înțelegerea adevărului și înțelegerea doctrinei?

06.08.2020

Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

Să ajungi la o adevărată înțelegere a sensului real al cuvântului lui Dumnezeu nu este o chestiune simplă. Nu gândi astfel: pot să interpretez sensul textual al cuvintelor lui Dumnezeu și toată lumea spune că este bine și mă aprobă, așa că se consideră o înțelegere a cuvântului lui Dumnezeu. Nu este același lucru cu înțelegerea cuvântului lui Dumnezeu. Dacă ai căpătat ceva lumină din cuvântul lui Dumnezeu și ți-ai făcut o idee despre adevărata semnificație a cuvântului Său, dacă poți exprima înțelesul cuvântului lui Dumnezeu și ce vor realiza ele în cele din urmă, odată ce toate acestea sunt clare, aceasta se consideră a avea un oarecare nivel de înțelegere a cuvântului lui Dumnezeu. Prin urmare, înțelegerea cuvântului lui Dumnezeu nu este chiar așa de simplă. Doar pentru că poți da o explicație înflorită cu privire la litera cuvântului lui Dumnezeu, nu înseamnă că îl înțelegi. Oricât ai putea să explici litera cuvântului lui Dumnezeu, este tot imaginația omului și modul său de gândire - este inutil!

Fragment din "Cum să cunoști natura omului" în Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos

Credeți că stăpânirea cunoașterii adevărului este deosebit de importantă și că învățarea pe de rost a pasajelor din cuvintele lui Dumnezeu, vorbitul despre doctrine și descoperirea formulelor în cuvintele lui Dumnezeu sunt toate foarte importante, dar modul în care oamenii înțeleg cuvântul lui Dumnezeu nu este deloc important. Prin urmare, vreți mereu să sistematizați aceste lucruri, astfel încât toți să cânte într-un singur glas, să spună aceleași lucruri și să vorbească despre aceleași doctrine, astfel încât să aibă aceleași cunoștințe și să respecte aceleași reguli - acesta este obiectivul vostru. Aceste acțiuni ale voastre par a fi făcute de dragul de a-i ajuta pe oameni să dobândească înțelegerea, dar, dimpotrivă, nu bănuiți că acest lucru îi aduce în mijlocul unor reguli care sunt în afara adevărului cuvintelor lui Dumnezeu. Pentru a le permite oamenilor să aibă o înțelegere reală a adevărului, trebuie să o asociezi cu realitatea și cu lucrarea și să rezolvi probleme practice în conformitate cu adevărul cuvintelor lui Dumnezeu. Doar astfel pot oamenii să înțeleagă adevărul și să pătrundă în realitate și doar obținerea unui astfel de rezultat înseamnă cu adevărat să-i aduci pe oameni în fața lui Dumnezeu. Dacă vorbești doar despre teorii spirituale, doctrine și reguli, dacă depui efort doar pentru cuvintele textuale, tot ce poți să obții este să-i determini pe oameni să spună aceleași lucruri și să urmeze regulile, dar nu vei putea să-i ghidezi pe aceștia să înțeleagă adevărul. În special, vei fi incapabil să-i determini pe oameni să se înțeleagă mai bine pe ei înșiși și să obțină căința și transformarea.

Fragment din "Este ușor să-L ofensezi pe Dumnezeu fără adevăr" în Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos

Dacă ați citit foarte mult din cuvântul lui Dumnezeu, dar înțelegeți doar semnificația textului și nu aveți o cunoaștere de primă mână a cuvântului lui Dumnezeu prin experiențele voastre practice, atunci nu veți cunoaște cuvântul lui Dumnezeu. În ceea ce te privește, cuvântul lui Dumnezeu nu înseamnă viață, ci doar slove fără viață. Și dacă doar te ții strâns de slove fără viață, nu poți pricepe esența cuvântului lui Dumnezeu și nici nu vei înțelege voia Lui. Numai când vei experimenta cuvântul Lui în experiențele tale reale, semnificația spirituală a cuvântului lui Dumnezeu se va deschide pentru tine și numai din experiență poți înțelege semnificația spirituală a multor adevăruri și numai prin experiență poți dezlega tainele cuvântului lui Dumnezeu. Dacă nu-l pui în aplicare, atunci, indiferent cât de clar este cuvântul Său, singurul lucru cu care te alegi sunt slove și doctrine goale care, pentru tine, au devenit reguli religioase. Nu este asta ceea ce au făcut fariseii? Dacă practicați și experimentați cuvântul lui Dumnezeu, acesta devine practic pentru voi; dacă nu căutați să-l practicați, atunci cuvântul lui Dumnezeu este pentru voi doar ceva mai mult decât legenda celui de-al treilea Cer. [...]

Adevărata înțelegere a cuvântului lui Dumnezeu are loc atunci când practici adevărul și trebuie să înțelegi că "numai prin practicarea adevărului poate acesta să fie înțeles vreodată". Astăzi, după ce ai citit cuvântul lui Dumnezeu, poți doar spune că tu cunoști cuvântul lui Dumnezeu, dar nu poți spune că îl înțelegi. Unii spun că singura modalitate de a practica adevărul este de a-l înțelege mai întâi, dar acest lucru este doar pe jumătate corect și nu pe deplin precis. Înainte de a cunoaște un adevăr, tu nu ai experimentat acel adevăr. Să simți că înțelegi ceva ce auzi într-o predică nu înseamnă cu adevărat a înțelege, ci înseamnă doar a avea cuvintele textuale ale adevărului și nu este același lucru cu a înțelege adevărata semnificație din acesta. Doar pentru că ai o cunoaștere superficială a adevărului nu înseamnă că-l înțelegi sau că-l recunoști; adevărata semnificație a adevărului vine din a-l fi experimentat. Prin urmare, numai atunci când experimentezi adevărul îl poți înțelege și numai atunci când experimentezi adevărul poți pricepe părțile ascunse ale acestuia. A-l experimenta în profunzime este singura modalitate de a pricepe conotațiile adevărului, de a-i înțelege esența.

Fragment din "Odată ce ați înțeles adevărul, practicați-l" în Cuvântul Se arată în trup

Conformitatea cu adevărul a cunoștințelor despre care vorbești depinde într-o mare măsură de faptul dacă ai avut experiență practică. Acolo unde există adevăr în experiența ta, cunoștințele tale vor fi practice și valoroase. Prin experiența ta, poţi să dobândeşti și discernământ și înțelegere, să aprofundezi cunoștințele și să îți sporești înțelepciunea și simțul practic în comportamentul tău. Cunoștințele rostite de oameni care nu dețin adevărul sunt doctrine, indiferent de nivelul lor. O astfel de persoană poate să fie foarte inteligentă atunci când vine vorba de chestiuni trupeşti, dar nu poate face distincții atunci când vine vorba de probleme spirituale. Acest lucru se întâmplă deoarece astfel de persoane nu au deloc experiență în probleme spirituale. Acestea sunt persoane care nu sunt iluminate în problemele spirituale și nu înțeleg spiritul. Indiferent despre care aspect al cunoaşterii vorbești, atât timp cât este despre ființa ta, atunci este experiența ta personală, adevărata ta cunoaștere. Se poate spune că lucrurile despre care vorbesc persoanele care rostesc numai doctrine, adică aceia care nu deţin adevărul sau realitatea, sunt fiinţa lor, deoarece doctrina lor a apărut doar în urma unor contemplări profunde și este rezultatul unei cugetări profunde a minții lor, dar este doar o doctrină, nimic mai mult decât imaginație!

Fragment din "Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului" în Cuvântul Se arată în trup

Citate din predici și părtășii ca referință:

Orice lucru care nu este din propria voastră experiență, fie că l-ați învățat din cărți, fie din experiența altora, devine o doctrină pentru voi. Când îl experimentați și ajungeți la un rezultat din experiența voastră, atunci veți obține o înțelegere adevărată, iar cuvintele pe care le spuneți când oferiți părtășie vor fi reale; abia atunci lucrul acela devine realitate adevărată. Uitați-vă la modul în care cei necredincioși cercetează o anumită teorie: ei doar cercetează ceea ce este scris, cercetează doctrine, le cântăresc și apoi ajung la concluziile lor. În special teologii și pastorii, precum și oamenii de știință și cercetătorii teologiei, după ce citesc un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, nu caută adevărul sau nu caută o adevărată înțelegere a lui Dumnezeu din experiență practică. În schimb, ei investighează și cântăresc diverse teorii și, în cele din urmă, ajung la unele concluzii. Deci, sunt concluziile la care ajung ei reale sau dogmatice? Toate sunt dogmatice. Acest lucru e din cauză că ei au ajuns la aceste concluzii pe baza cercetăriiși analizei textuale specializate și nu pe baza propriei lor experiențe. Concluziile obținute din cercetarea textuală literală și din cercetarea lucrurilor consemnate în Biblie au creat un fel de teorie, numită teorie teologică. Nu există înțelegere din experiență în aceasta și nu există nicio luminare a DuhuluiSfânt. Înțelegerea mai profundă din luminarea Duhului Sfânt depășește ceea ce vine din sensurile superficiale ale cuvintelor; ea nu poate fi exprimată de niciun limbaj superficial. Duhul Sfânt vă va lumina și ilumina doar atunci când căutați adevărul după ce ați intrat în experiență. Lucrurile pe care Duhul Sfânt le luminează și le iluminează sunt cele mai reale și mai adevărate pentru voi și acestea sunt lucrurile pe care nu le puteți obține din Biblie, indiferent cât de mult o studiați. Așa că astăzi, Dumnezeu ne cere să experimentăm cuvântul Lui.Dacă, în experimentarea noastră a cuvântului lui Dumnezeu, Duhul Sfânt ne luminează, putem să obținem atunci o înțelegere adevărată a cuvintelor lui Dumnezeu. Această înțelegere adevărată nu poate fi atinsă indiferent cât de mult studiați semnificația literală a cuvintelor lui Dumnezeu; acest lucru este ceva ce nu poate fi atins de gândul uman și ceva ce nu vă puteți imagina, indiferent cât încercați. Așadar, numai adevărul primit din îndrumarea, luminarea și iluminarea Duhului Sfânt este înțelegerea adevărată a lui Dumnezeu.

Fragment din "Întrebări și răspunsuri" în Predici și părtășie despre intrarea în viață II

Care este, de fapt, diferența dintre doctrine și adevăr? Adevărul înseamnă lucrurile esențiale ale cuvântului lui Dumnezeu; el reprezintă voia lui Dumnezeu. Doctrinele aparțin categoriei lucrurilor superficiale și reprezintă noțiuni și închipuiri umane. Ele nu se potrivesc adevărului. Lucrurile esențiale ale adevărului sunt extrem de practice; ele sunt principiale și deosebit de convingătoare. Odată ce o persoană înțelege ceva important, inima lui se luminează și obține eliberare - ea nu mai este supusă rigorilor regulamentelor. Pe de altă parte, doctrinele sunt goale și nerealiste. Ele nu sunt altceva decât regulamente și convenții și fac oamenii deosebit de susceptibili să fie constrânși și să nu se simtă liberi. Mai mult, indiferent câte doctrine cunoaște cineva, ele nu pot aduce o schimbare în firea vieții lui. Ele nu au un beneficiu esențial pentru oameni. Prin urmare, doctrinele pur și simplu nu se pot compara cu adevărul. Adevărul poate deveni viața unei persoane. Odată ce cineva acceptă adevărul, acesta va aduce o schimbare în firea vieții. Înțelegerea multor doctrine nu poate aduce persoanei decât aroganță, înfumurare, mândrie și s-o facă să fie lipsită de rațiune. Numai atunci când o persoană are adevărul ca pe propria ei viață, practica ei devine reală. Indiferent câte doctrine înțelege o persoană, ea nu va avea realitatea. Când va întâmpina o problemă, tot nu va ști ce să practice. Toți cei care sunt desăvârșiți de Dumnezeu sunt oameni care au adevărul, în timp ce toți cei care nu au trecut prin desăvârșirea făcută de Dumnezeu sunt oameni ai doctrinelor. Cei care au adevărul sunt potriviți pentru a fi folosiți de Dumnezeu. Lucrarea lor dă roade și este cu adevărat capabilă să aducă pe alții în prezența lui Dumnezeu. Cei care se concentrează asupra doctrinelor nu dau rezultate adevărate din lucrarea lor. Ei nu pot oferi oamenilor sprijinul experienței și înțelegerii autentice și chiar mai puțin pot folosi adevărul pentru a rezolva probleme. Din acest motiv, ei nu sunt în stare să aducă pe alții în prezența lui Dumnezeu. O persoană care are adevărul nu se ferește de oamenii care caută adevărul și ea poate rezolva toate problemele practice pe care oamenii le au în credința lor. Cei care pun accent pe doctrină se tem de oamenii care caută adevărul pentru că le lipsesc lucrurile reale în interior, iar doctrinele despre care vorbesc nu pot rezolva problemele reale. Astfel, ei nu îndrăznesc să invite pe alții să ridice întrebări și, desigur, sunt chiar mai puțin capabili să rezolve dificultățile practice. Cei care au adevărul îndrăznesc să înfrunte realitatea; cei care se concentrează pe doctrine nu îndrăznesc să înfrunte realitatea, ci o evită. Acestea sunt principiile diferențierii între adevăr și doctrine.

Fragment din părtășia celui de mai sus

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

© 2018 Horațiu Spătaru. Toate drepturile rezervate.
Creat cu Webnode
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți