"La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu" (Ioan 1:1). (NIV ®) La început, Dumnezeu a creat cerurile și pământul și tot ce este pe el prin cuvânt și a condus omenirea prin cuvânt. În zilele de pe urmă, Dumnezeu de asemenea realizează totul prin cuvânt. Atât desăvârșirea aleșilor lui Dumnezeu cât și împlinirea împărăției lui Hristos vor fi realizate prin cuvântul lui Dumnezeu. Ca atare, nu este nimic excepțional cu privire la modul în care Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a luat naștere din lucrarea cuvântului lui Dumnezeu și, mai mult decât atât, crește în ciuda represiei brutale și persecuției guvernului PCC și condamnarea și persecuția frenetică a forțelor antihriștilor din grupurile religioase. Aceasta dovedește întru totul autoritatea și puterea cuvântului lui Dumnezeu. Se poate spune că fără arătarea și lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic, Biserica lui Dumnezeu Atotputernic nu ar exista, și că fără cuvintele exprimate de Dumnezeu de asemenea nu ar exista Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. Astăzi, El îi udă și îi alimentează pe aleșii Săi cu milioanele de cuvinte pe care El le exprimă și toți cei care au acceptat lucrarea Lui se bucură de păstorirea cuvintelor Lui și de trăirea lucrării Lui de a-l mântui pe om. Dumnezeu Atotputernic spune: "Îmi fac lucrarea de-a lungul universului, și în răsărit, tunetele asurzitoare se dezlănțuie neîncetat, zguduind toate cultele şi comunitățile religioase. Este glasul Meu care i-a dus pe toți oamenii în prezent. Voi face ca toți oamenii să fie cuceriți de glasul Meu, să cadă în acest curent și să se supună Mie, căci de mult Mi-am revendicat slava de pe tot pământul și am eliberat-o din nou în Răsărit. Cine nu tânjește să-Mi vadă slava? Cine nu-Mi așteaptă cu nerăbdare reîntoarcerea? Cine nu este însetat de reapariția Mea? Cine nu tânjește după frumusețea Mea? Cine n-ar veni la lumină? Cine nu ar privi la bogația lui Canaan? Cine nu dorește întoarcerea Mântuitorului? Cine nu-L adoră pe Marele Atotputernic? Glasul Meu se va răspândi pe tot pământul; Îmi doresc, uitându-mă la poporul Meu ales, să-i spun mai multe cuvinte. Ca și tunetele puternice care scutură munții și râurile, Eu rostesc cuvintele Mele întregului univers și omenirii. De aceea, cuvintele din gura Mea au devenit comoara omului și toți oamenii Îmi prețuiesc cuvintele. Fulgerul luminează dinspre Răsărit către Apus. Cuvintele Mele sunt de așa natură încât omul nu vrea să renunțe la ele, însă, în același timp, le găsește de nepătruns, dar se bucură și mai mult de ele. Ca un nou-născut, toți oamenii sunt mulțumiți și bucuroși, sărbătorind venirea Mea. Prin vocea Mea, voi aduce pe toți oamenii înaintea Mea. De atunci, voi intra în mod oficial în neamul oamenilor, pentru ca ei să vină să Mă slăvească. Cu slava pe care o radiez și cu cuvintele din gura Mea, voi face astfel încât toți oamenii să vină înaintea Mea și să vadă că fulgerul se aprinde din Răsărit și că am coborât și pe "Muntele Măslinilor" din Răsărit. Ei vor vedea că am fost deja mult timp pe pământ, nu ca Fiul evreilor ci ca Fulgerul din Răsărit. De mult am înviat și am plecat din mijlocul omenirii și am reapărut cu slavă printre oameni. Eu sunt Cel ce a fost adorat acum nenumărate veacuri, și Eu sunt și copilul părăsit de israeliți acum nenumărate veacuri. Mai mult, Eu sunt Dumnezeul Atotputernic al acestei epoci! Să vină toți înaintea scaunului Meu de domnie și să-Mi vadă fața plină de slavă, să-Mi audă glasul și să-Mi privească faptele. Aceasta este întreaga Mea voință; este sfârșitul și punctul culminant al planului Meu, și scopul gestionării Mele. Fie ca fiecare neam să se închine Mie, fiecare limbă să Mă recunoască, fiecare om să-și pună credința în Mine și fiecare popor să Mi se plece Mie!" (din "Cele șapte tunete răsună - Prorocind că Evanghelia Împărăției se va răspândi în tot universul" în Cuvântul Se arată în trup). Aleșii lui Dumnezeu au primit marea mântuire datorită cuvântului lui Dumnezeu Atotputernic. Lucrarea lui Dumnezeu în China continentală s-a sfârșit în cele din urmă în glorie. Acum, aleșii lui Dumnezeu răspândesc cuvântul Lui și mărturisesc faptele Sale fiecărei țări și loc. Cuvântul lui Dumnezeu va fi răspândit în toată lumea, iar El Se va arăta în curând în mod public tuturor națiunilor și tuturor popoarelor. Oamenii din fiecare țară și loc, care tânjesc după arătarea lui Dumnezeu, nu ar fi visat niciodată că Dumnezeul după care tânjesc să se arate public S-a coborât deja pe ascuns în China și că a realizat o etapă a lucrării de cucerire și mântuire.
din " Originea și dezvoltarea Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic"